Cei 31 de inspectori școlari care vor fi activi de la data de 1 septembrie 2023 au fost transmiși spre avizare la Ministerul Educației.
În prima etapă au primit avizul Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean care s-a întrunit la finele săptămânii trecute.
Modificările în rândul inspectorilor școlari nu sunt majore. În lista transmisă către minister au fost operate două plecări și un nume nou în schema instituției.
Astfel, Daniela Nechita, inspector școlar pentru chimie părăsește Inspectoratul Școlar și revine pe funcția de director la Liceul Grigore Antipa.
În locul său va veni Marinela Hudișteanu care este profesor la Școala Ștefan cel Mare și Grupul Școlar Dimitrie Negreanu. În trecut a fost director adjunct la școala din Bucecea.
De asemenea, părăsește Inspectoratul Școlar și Cristina Loghin, care are jumătate de normă la matematică și care revine pe postul de director de la Școala nr. 2 din municipiu.
Inspectorul școlar Sebastian Mihalache rămâne astfel cu normă întreagă la această disciplină.
Inspectori cu normă întreagă
Prof. Dămii Elena: inspector școlar pentru managementul resurselor umane
Prof. Lupașcu Maria Adina: inspector școlar pentru managementul resurselor umane
Prof. Loghin Ana Maria: inspector școlar pentru management instituțional
Prof. Hrimiuc Galia: inspector școlar pentru management instituțional
Prof. dr. Macovei Ada Alexandrina: inspector școlar pentru management instituțional
Prof. Sfeclă Cristina: inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane
Prof. Sandu Otiliea: inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane
Prof. Muraru Crina-Cristina: inspector școlar pentru proiecte educaționale
Prof. Giosu Constantin: inspector școlar pentru proiecte educaționale
Prof. Zală Gina Florentina: inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare
Prof. Bilocopetiuc Paul: inspector școlar pentru minoritatea ucraineană
Prof. Mihalache Sebastian: inspector școlar pentru matematică
Prof. Ștefănescu Lucia: inspector școlar pentru limba și literatura română
Prof. Agavriloaei Anca: inspector școlar pentru educație timpurie
Prof. Șchiopu Olguța: inspector școlar învățământ primar
Prof. Telișcă Irina: inspector școlar pentru limbi moderne
Prof. Badea Alina: inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic
Prof. Ungureanu Cătălin Vasile: inspector școlar pentru educație fizică și sport
Inspectori cu jumătate de normă
Prof. Gherasim Cristian Marius: inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație
Prof. Juglan Irina: inspector școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale
Prof. Scripcariu Petronia: inspector școlar pentru minoritatea romă
Prof. Scripcariu Petronia: inspector școlar pentru minorități naționale
Prof. dr. Ursulică Teodora Estera: inspector școlar pentru geografie
Prof. Hudișteanu Marinela: inspector școlar pentru chimie
Prof. Sandu Liliana Cristina: inspector școlar pentru fizică
Prof. Nour Daniela: inspector școlar pentru informatică
Prof. Nechifor Gabi Liliana: inspector școlar pentru învățământ special
Prof. Haralamb Diana: inspector școlar pentru arte
Prof. Ciobanu Loredana: inspector școlar pentru istorie
Prof. Tanasă Ana Gabriela: inspector școlar pentru discipline socio-umane
Prof. dr. Mîndrescu Ciprian Radu: inspector școlar pentru biologie
Prof. Botezatu Liviu: inspector școlar pentru religie
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024