Lista cu numele candidaţilor care ar fi putut să îi ia locul lui Nicolae Semenescu în cadrul Consiliului Local a fost sărită cu trei rânduri până la găsirea soluţiei pentru înlocuirea democrat liberalului în plenul aleşilor locali.
Astfel, următoarea persoană pe listă, respectiv Ioana Dolhan a refuzat această funcţie pe motiv că este mereu plecată din localitate, acelaşi răspuns venind de altfel şi din partea omului de afaceri Claudiu Niculăeş.
„Ioana Dolhan era următoarea pe listă, Ioana a renunţat ea este mai mult plecată prin străinătate, următorul era dl. Mintici Dumnezeu să îl ierte, care a fost director la Şcoala nr. 17 şi care a decedat, era Claudiu Niculăeş care nu a vrut şi apoi era Cristian Hriţcu. Mai era pe acolo Eugen Ţurcanu sau Nelu Diaconu, care oricum nu puteau să fie în CL”, a afirmat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Proiectul de hotărâre privind demisia lui Nicolae Semenescu din postul de consilier local va fi inclus pe ordinea de zi, alături de cel privitor la validarea mandatului de ales local al lui Cristian Hriţcu, în şedinţa ordinară de CL programată pentru data de 29 februarie. Cristian Hrițcu este inginer la o firmă din mediul privat.
(G.E.)