Reporterii postului de televiziune Antena 1 au readus în atenția cititorilor, cu prilejul Valentine s Day, povestea de dragoste a doi îndrăgostiți din Botoșani, care au fost descoperiți de ziarul Botoșăneanul.
Îndrăgostiţii din "Dragoste în vremea holerei" de Gabriel Garcia Marquez au aşteptat 50 de ani, nouă luni și patru zile pentru a fi împreună. Poate că scenariul din cel mai frumos roman de dragoste este depăşit de povestea trăită de doi pensionari din Botoşani, potrivit Antena 1. S-au căsătorit acum doi ani dintr-o dragoste pătimaşă. Cum altfel s-o numeşti? El: 88 de ani. Ea - 75. Şi-au jurat iubire veşnică la primărie, au rostit un "Da" hotărât în faţa ofiţerului de Stare Civilă şi a două femei de serviciu de la primărie, singurii martori ai împlinirii unui destin de poveste. Costachi şi Elena au devenit o familie la o vârstă la care alţii se gândesc poate la cele necesare unei ceremonii funebre. Dragostea le-a dat însă putere şi dorinţa de a trăi. Şi de a iubi.
Se cuplaseră de vreo trei ani, dar pasul cel mare l-au făcut în cârje. Costachi şi Elena Gurici nu i-au avut alături pe cei dragi. Lumea în loc s-a revoltat de aşa îndrăzneală. Nepoţii nu i-au înţeles, copiii s-au crucit că ei pot face una ca asta. Mirilor însă nu le-a păsat. Zgribuliţi de frig, căci s-au căsătorit tocmai în ultima zi a lunii ianuarie, bătrâneii s-au luat de mână şi s-au comportat ca doi adolescenţi. "Şi de nelinişte, şi de bătrâneţe, lui nea Costachi Gurici tare i-a mai tremurat mâna şi greu i-a mai fost să-şi pună iscălitura pe certificat. Până la urmă a reuşit însă, aşa că în faţa a doi martori. (...) Iar Costachi şi Elena şi-au văzut visul cu ochii, şi au devenit soţ şi soţie". Veteranul de război a fost emoţionat. Mireasa a avut şi ea grijile şi neliniştile ei. O boală dăduse peste iubitul ei şi-i jucase multe feste. Se temea să nu-l piardă.
"Ea, mireasa, zicea că vrea neapărat să facă oficierea ca să nu-l piardă. Aseară (n.r. 30 ianuarie 2014), era cât pe ce să-l piardă. Zic, cum să-l pierzi că aici există o cutumă după căsătorie: mirele ia mireasa în braţe şi o coboară pe scări", a povestit amuzat ofiţerul de stare civilă.
Partea cea mai interesantă abia de acum încolo urmează. Aflând de povestea de dragoste a vârstnicilor, reporterii de la Botoşăneanul au pornit în căutarea originalului cuplu. Cei doi locuiau cu fiica miresei, care nu avea habar de păţania care a contrariat-o. Şi asta fiindcă fiica, d-na Cristina adică, a aflat de la jurnalişti că mama sa tocmai s-a căsătorit pentru a doua oară. Mai exact, bătrânii locuiesc împreună cu fiica mică a d-nei Elena, însă au plecat pe furiş de acasă, fără să spună unde şi nu au suflat un cuvânt despre căsătorie. Nici înainte, nici după… D-nei Cristina cu greu i-a venit să creadă că la 75 de ani mama sa e proaspătă… mireasă.
"Eu i-am zis, dacă pe el nu-l mai duce mintea, eu cred că pe matale te mai duce oleacă, dar dacă o pierzi şi matale nu e nici o problemă, n-am nici o treabă (…). Eu n-am ştiut de chestia asta, de căsătorie, eu acum… am rămas… Săracii de dânşii, erau beţi sau treji oare?", întreba şocată d-na Cristina.
Îndrăgostiţii din oraşul lui Eminescu au celebrat doi ani de la fericitul eveniment. a1.ro a pornit în căutarea lor. De la primărie, s-a confirmat că cei doi încă mai trăiesc bine, fericiţi. Şi încă ceva! Cazul lor nu este unul singular. „Nu este un caz singular. avem cel puțin una pe an, oameni de peste 70 de ani. Oamenii rămân singuri, se recăsătoresc!”, a declarat un reprezentant al Primăriei Botoşani pentru a1.ro.
De asemenea, am contactat şi pe unul dintre autorii articolului din presa locală. Aşa am aflat că jurnaliştii i-au căutat pe îndrăgostiţi în tot oraşul lui Eminescu, bloc cu bloc, scară cu scară. Şi că fiica Elenei a aflat chiar de la ei de isprava năstruşnicei mame.
"Sunt unul dintre autorii articolului respectiv şi va pot preciza faptul că nu am avut de la bun început un contact al ”mirilor”. I-am căutat pur şi simplu, scară cu scară, uşă cu uşă până când i-am găsit. „Norocul” meu, dacă aş putea să îi spun aşa, a fost acela că am fost cea care i-a dat vestea fiicei ”miresei” cu privire la căsătorie şi din undă de şoc a acceptat să discute cu noi. Ulterior, a refuzat categoric să mai discute şi cu alţi colegi ziarişti. Fiica doamnei care a fugit de acasă pentru a se mărită a considerat gestul mamei sale că fiind unul care a umbrit familia, în condiţiile în care are un nepot adolescent care s-ar fi putut simţi stânjenit în public".
CLICK ȘI CITEȘTE REPORTAJUL DESPRE CEI DOI PENSIONARI: Dragoste nebună la 88 de ani: Doi pensionari botoşăneni au fugit deacasă şi s-au căsătorit în secret, nepoţii şi copiii sunt şocaţi: Ducă-se pe pustii
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024