Mitropolitul Teofan al Moldovei a premiat mai mulți voluntari care au ajutat refugiații ucraineni fugiți din calea invaziei ruse, dar și preoți, doi dintre aceștia fiind din Botoșani.
Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Iași, la finalul slujbei liturgice oficiate de hramul Sf. Cuvioase Parascheva.
Fiecare dintre cei premiaţi de mitropolitul Teofan a primit în dar câte o Biblie, o diplomă de recunoştinţă şi distincţia „Crucea Sfântul Iosif cel Milostiv”.
Unul dintre aceştia este părintele Costel Rumega, preot la Parohia „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi-Prut.
„În clipele cele mai grele, întreaga familie a venit în sprijinul refugiaţilor din vamă. Motivaţia părintelui şi a familiei sale vine din preocuparea pe care o are faţă de cei năpăstuiţi. Trebuie menţionat că Parohia Rădăuţi Prut a fost inundată de mai multe ori, dar cel mai greu moment în zonă s-a înregistrat în 2008 când au fost distruse complet de ape 120 de case, iar alte 20 au fost avariate. Credincioşii fără adăpost au fost atunci ajutaţi prin implicarea deosebită a părintelui. Anul acesta, în vamă, părintele Costel a trecut prin stări sufleteşti de nedescris: a văzut oameni bolnavi de cancer, persoane cu deficienţe fizice, maşini ciuruite de gloanţe, bunici şi femei cu copii care au plâns împreună, trăind alături de ei momente de grea încercare, ajutându-i pe fiecare în parte”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
De asemenea, a fost invitat pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie şi părintele Mihai Haraga, preot în Ştefăneşti-Târg, Protopopiatul Săveni.
„Împreună cu soţia sa, o angajată la Poliţia de Frontieră din Vama Stânca, au contribuit foarte mult la buna gestionare a crizei refugiaţilor din Ucraina: traducea, oferea hrană, caza şi forma grupuri pentru transport în alte locaţii. În ajutorarea refugiaţilor, crezul părintelui a fost acesta: „Nu putem noi, oameni simpli, să luptăm cu tot răul din lume. Dar putem, acolo unde am fost lăsaţi de Dumnezeu, să întindem mâinile pentru a ajuta. Şi, dacă toţi vom face asta, întreaga lume va fi un lanţ de mâini care ajută, un lanţ de bunătate şi iubire.” O mărturie a unei familii refugiate care l-a impresionat pe părintele Mihai a fost aceasta: „Voi nu o să ne mai ţineţi minte pentru că ajutaţi zilnic zeci de refugiaţi, dar noi nu o să vă uităm niciodată”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024