O aventură cum rar se poate vedea au avut doi bărbaţi, unul din Bistriţa, celălalt din Botoşani, în noaptea de 26 spre 27 mai. Pentru ambii povestea s-a încheiat tragic.
Cei doi, Florin, un localnic de 43 de ani şi Cristian, un tânăr de 27 de ani adus din Moldova ca cioban, au băut copios într-un bar din Blăjenii de Sus.
De acolo au plecat spre casa lui Florin, căruia i s-a făcut foame. A luat în grabă niște carne pe care a găsit-o gătită, s-a înecat cu un os și a căzut la pământ. Prietenul de pahar s-a speriat și a fugit. A aşteptat ceva timp până a sunat la salvare, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul, astfel încât marţi Florin a fost înmormântat.
„Sunt o familie mai necăjită. Ne-am implicat să îi ajutăm. El lucra la negru. Mai un transport de lemne, mai una, alta. E păcat că au rămas în urmă doi copilași. Soția nu îi lucra pentru că stătea cu copiii acasă”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, Ioan Bob, primarul comunei Șintereag.
Fără vreo remuşcare, Cristian şi-a continuat aventura bahică la un alt sătean, iar acolo l-a apucat cheful de sex. Aşa că s-a dus la Lucreția, o femeie de 54 de ani, adică o vârstă exact dublă faţă de a asa.
Femeia era singură, a încercat să scape de botoşănean, însă acesta a lovit-o și a violat-o chiar în curtea casei.
„Totul s-a întâmplat undeva după ora unu noaptea. După ce a scăpat, femeia a fugit la o vecină și a stat acolo până a venit poliția”, a declarat Ioan Bob.
Polițiștii l-au prins rapid pe autor, care a şi fost prezentat instanțelor judecătorești ce au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Lucreţia a ajuns la Urgențe, iar acum se află internată la secția psihiatrie, incidentul producându-i traume.
Marţi, Cristian a fost dus de polițiști, încătușat, înapoi în sat, pentru reconstituirea incidentului.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile