Două candidaturi au fost înregistrate pentru alegerile judeţene care vor avea loc pe data de 23 noiembrie 2012 pentru alegerea unui nou preşedinte în cadrul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP). Alegerile vor avea loc în cantina Colegiului Naţional AT Laurian.
Cele două persoane care şi-au exprimat intenţia de a o înlocui pe Maria Ţiprigan sunt Iuliana Paula Nacu, cadru didactic la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi şi Vasile Bejan, fost învăţător la Şcoala Generală nr. 8 din municipiu şi actual lider sindical la unitatea şcolară din Lunca. „
Comisia de validare a înregistrat două candidaturi şi le-a aprobat întrucât întrunesc condiţiile stabilite de către Consiliul Judeţean şi Biroul Executiv. Este vorba despre candidatura actualei vicepreşedintă a organizaţiei Nacu Paula Iuliana şi candidatura lui Vasile Bejan”, a declarat
Maria Ţiprigan.
Actuala lideră sindicală şi-a exprimat în nenumărate rânduri susţinerea pentru actualul vicepreşedinte al organizaţiei sindicale.
„Ambii colegi sunt foarte buni, în schimb d-na Nacu are curs de lider sindical recunoscut pe plan internaţional de doi ani şi are mai multă experienţă în activitatea sindicală”, a mai spus
Maria Ţiprigan. Noul preşedinte al SIP va fi decis la finele săptămânii în curs prin votul celor 170 de delegaţi din judeţ.
CITEŞTE:
Maria Ţiprigan părăseşte scena vieţii sindicale cu lacrimi în ochi