Atenție, e alertă globală, ne avertizează medicii. Din păcate, nu există vaccin pentru acest virus.
Noul tip de coronavirus identificat în China amenință acum și Europa. Ce urmează și ce trebuie să știm. De aceea măsurile de prevenție sunt extrem de importante!
Virusul a depășit deja o barieră majoră (s-a dovedit și transmiterea de la om la om, inițial considerat zoonoză) și există riscul să genereze mutații (care să îi permită să se răspândească mai rapid și să devină mai periculos), atenționează dr. Tudor Ciuhodaru.
Medicul atrage atenția asupra faptului că numărul și severitatea cazurilor la nivel mondial continuă să crească. China și alte 13 țări au fost afectate. În doar o lună numărul pacienților s-a triplat (1400), la fel și al deceselor (41) iar 237 de pacienți sunt în stare critică.
Potrivit medicului Ciuhodaru, sursa virusului nu e încă identificată (sunt suspiciuni privind șerpii sau liliecii, dar mai probabil e vorba de alte mamifere și păsări). Transmiterea de la o persoană la alta se face pe cale aeriană (vorbire, tuse, strănut) sau prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii aflate pe mâini sau pe suprafeţe contaminate.
Perioada medie de incubație este de 7 zile (între 2 și 12 zile).
Important de știu că simptomele sunt pseudogripale și includ febra și tulburările respiratorii.
Diagnosticul se face în context epidemiologic (călătorie recentă în zonele de risc/contact cu persoane infectate) alături de datele clinice (pseudogripal- ,,gripa chinezească”) și cele imagistice (infiltrat pulmonar bilateral) și de laborator (teste rapide).
Din păcate, nu există vaccin pentru acest virus.
Trebuie să știm, ne spune medicul Tudor Ciuhodaru, că sunt 5 măsuri simple de prevenție (aceleași ca pentru orice viroză):
1 Evitaţi contactul cu persoanele bolnave (nu călătoriți în zonele cu risc, evitaţi aglomeraţiile (unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată, nu staţi lângă persoanele care tuşesc sau strănută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi persoanele bolnave).
2. Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, acoperirea gurii și nasului atunci când tuşim sau strănutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor.
3. Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, spălatul trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistând pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mâinile cu prosoape de hârtie sau aer cald sau dacă nu sunteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficienţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.
4.Nu temporizați consultul medical mai ales dacă vă încadrați în grupele cu risc.
5.Evitaţi automedicaţia. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialiştilor. Antibioterapia fără discernământ este nu doar ineficientă ci şi potenţial periculoasă! Poate duce la selecţionarea germenilor rezistenți, agravarea afecţiunilor de bază sau dă efecte secundare multiple nedorite.
Un alt medic, dr. Adina Alberts, spune că cea mai sigură măsură de protecție este masca medicala care să acopere atât gura cât și nasul.
Mai mult, potrivit medicului Alberts, creșterea imunității organismului și a rezistenței acestuia la infecții de orice fel o putem obține prin administrarea zilnică de:
-Vitamina C, 2 grame
-Echinaceea, 2 grame
-Cătină, 2 grame
-Ceai de cimbrișor
-Ceai de ghimbir
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024