Cei doi au fost reţinuţi după o serie de percheziţii domiciliare efectuate în Botoşani şi Iaşi.
Doi soţi ar putea ajunge împreună după gratii. Magistraţii i-au condamnat ieri pe cei doi pentru trafic de minori şi proxenetism.
Sentinţa nu este încă definitivă, ea putând fi atacată în faţa Curţii de Apel.
Cei doi soţi din Iași au fost trimişi în judecată în primăvara acestui an de către DIICOT, fiind acuzaţi cu au obligat două tinere să practice prostituţia, în perioada 2019-2021, scrie Ziarul de Iași.
Proxeneţii au profitat de starea de vulnerabilitate a victimelor, respectiv situaţia familială dificilă, lipsa surselor de venit şi a posibilităţilor de a se întreţine, pentru a le constrânge pe fete să se prostitueze în hoteluri sau apartamente situate în Iaşi, Cluj-Napoca, Arad şi Botoşani.
Ionuţ şi Roxana nu se aflau de altfel la prima faptă de acest gen. În septembrie 2018, cei doi mai racolaseră o fată, majoră, determinând-o să practice prostituţia în Iaşi, urmând ca ulterior să fie transferată în acelaşi scop în Anglia. Pentru a o convinge, cei doi exercitau presiuni psihice asupra victimei şi o drogau. În perioada iulie-august 2018, soţii din Iași mai exploataseră sexual o fată, minoră.
Pentru recrutarea clienţilor erau folosite mai multe conturi făcute pe internet în numele fetelor şi mai multe numere de telefon. Fusese organizat un fel de „dispecerat”, astfel încât numărul clienţilor să fie cât mai mare.
Roxana a fost condamnată la 3 ani şi 8 ani de închisoare. În cazul soţului, pedeapsa a fost mai aspră, judecătorii luând în calcul atât rolul său în activitatea de proxenetism, cât şi alte condamnări primite în trecut. Ionuţ a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024