Un bărbat din Botoşani a fost ucis în bătaie de doi tineri de 22, respectiv 28 de ani. Victima avea 63 de ani.
Totul s-a produs în noaptea de joi spre vineri.
Fapta s-a produs în comuna Tudora, din județul Botoșani, după o divergenţă pe care cei doi tineri ar fi avut-o cu victima într-un bar din localitate.
”Din verificări a reieşit faptul că, în seara de 30 decembrie 2021, cei doi, în timp ce se aflau într-un bar din localitate, ar fi avut un conflict verbal cu victima, după care ar fi lovit-o cu palma în zona feţei, ceea ce a condus la evacuarea acestora din local. Ulterior, cei doi tineri ar fi urmărit victima pe drumul spre locuinţă şi, ajungând-o din urmă, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect din lemn şi apoi cu picioarele, în zona capului”,
Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit pe marginea drumului.
Cercetările au fost declinate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, fiind deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024