Președintele Consiliului Județean Botoșani a convocat o conferință de presă pentru a discuta despre ultimele evenimente tragice care au avut loc la Maternitatea Botoșani.
Doina Federovici a arătat că a așteptat ca familia să-și înmormânteze persoana pierdută pentru ca mai apoi să iasă public cu un mesaj. A arătat că încurajează toate măsurile luate împotriva personalului medical care și-a neglijat atribuțiunile de serviciu și astfel a murit o tânără mămică, în vârstă de 25 de ani.
A cerut demisiile medicului care se afla de gardă dar și a doctoriței care se ocupa în privat de Alexandra Ivanov.
Și a arătat că responsabilitățile instituției pe care o conduce se referă la asigurarea dotărilor pentru ca actul medical să se desfășoare în cele mai bune condiții, lucru pe care l-a făcut prin fondurile consistente direcționate către Spitalul Județean Mavromati.
Însă o instituție nu poate interveni pentru schimbarea unei mentalități împământenite de decenii întregi în rândul celor care lucrează în spitale, în multe dintre cazuri fiind uitat jurământul depus după finalizarea studiilor.
În primul rând, vă rog să-mi permiteți să transmit condoleanțe și toate gândurile bune familiei îndoliate de fulgerătoarea moarte a Alexandrei. Din păcate, sunt momente foarte grele peste care trebuie să treacă și pentru asta trebuie să fie puternici. Am respectat doliul familiei, să o îngroape creștinește pentru a avea o reacție publică. Cu toate acestea, încă de vineri, împreună cu echipa de conducere a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” am luat măsurile necesare pentru elucidarea tuturor circumstanțelor tragicei morți a Alexandrei.
Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima REVOLTA! Este inadmisibil ca astfel de cazuri, atât de grave, să se petreacă în unitățile sanitare! Este inadmisibilă atitudinea cadrelor medicale care s-au ocupat de Alexandra! S-au demarat mai multe anchete în acest caz, iar cei vinovați vor plăti. Am solicitat și solicit cu fermitate găsirea și pedepsirea cât mai urgentă a vinovaților. Rapoartele comisiilor administrative și de disciplină din cadrul Spitalului Județean, precum și cel al Direcției de Sănătate Publică arată clar că în cazul Alexandrei au existat erori, motiv pentru care SOLICIT DEMISIA medicilor implicați în acest caz, medici care au arătat o totală lipsă de empatie față de o femeie aflată în suferință și carențe uriașe de profesionalism. Este un gest minim de responsabilitate în fața unor asemenea tragedii! Aceste demisii trebuie să vină rapid și fără ezitare, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple!
Cine are de făcut o treabă să o facă. Iar cine nu-și face treaba să răspundă. Cine nu înțelege să-și facă treaba să plece! Am cerut mereu și voi continua să cer cadrelor medicale să arate mai multă empatie față de pacienți și să acționeze doar în interesul acestora. Tot corpul medical trebuie să înțeleagă că este în slujba oamenilor, că cei care le cer ajutorul nu o fac de plăcere. Dacă vor continua să fie indiferenți, atunci vor trebui să părăsească sistemul sanitar.
NU MAI EXISTĂ LOC DE ÎNTORS! Solicit cadrelor medicale medii care au cunoștință de situații de neacceptat ce se petrec în unitățile sanitare să iasă să le spună. Vor avea tot sprijinul nostru pentru a îndrepta situația!
Botoșănenii nu merită un astfel de tratament din partea unor medici, a căror atitudine lasă mult de dorit!
Cei implicați în tragicul caz al Alexandrei nu au avut nici măcar bunul simț să-și ceară scuze familiei, să vorbească cu aceasta și să le explice ce s-a întâmplat. O fac eu în numele lor.
Conducerea Spitalului Județean a solicitat efectuarea unui audit extern pentru evaluarea cu celeritate a activității medicale din cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie. Vom pune în aplicare toate măsurile ce vor rezulta din auditul extern comandat de conducerea Spitalului, indiferent cât de dure vor fi acestea.
Botoșănenii nu merită un astfel de tratament din partea unor medici și nu vom renunța de la obiectivul nostru de a îmbunătăți serviciile medicale și de a investi și mai mult în sistemul sanitar, chiar dacă va trebui să ne luptăm cu opoziția sistemului medical. Este timpul ca și Colegiul Medicilor și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România să-i pedepsească exemplar pe cei care au greșit și să facă front comun cu administrația pentru a îmbunătăți calitatea actului medical.
Ca femeie și mamă sper ca situații ca devastatorul caz al Alexandrei să nu se mai repete, iar cadrele medicale să-și înțeleagă pe deplin responsabilitățile nobilei misiuni la care s-au angajat, să nu uite niciodată jurământul pe care l-au depus, să arate mai multă empatie față de pacienți și să facă toate eforturile pentru a-i salva pe cei care au nevoie de ajutor.
Este păcat că astfel de comportamente individuale iresponsabile ale unor cadre medicale aruncă o umbră asupra eforturilor Consiliului Județean care în ultimii doi ani a investit peste 35 de milioane de euro în modernizarea Spitalului Județean Botoșani. Doar pentru Maternitate, Consiliul Județean a derulat și derulează proiecte de aproximativ 5 milioane de euro, finanțate din fonduri proprii, guvernamentale, europene – inclusiv PNRR. Vom continua pe această linie a investițiilor și a dotării spitalului cu echipamente medicale.
Chiar astăzi aprobăm în ședință de Consiliu Județean aprobăm un nou proiect cu finanțare prin PNRR pentru digitalizarea spitalului.
După cum v-am comunicat, vineri ne-a fost admis la finanțare, tot prin PNRR, un nou proiect care vizează secția de Neonatologie din cadrul Maternității.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024