Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a participat marți, 23 februarie, la prima ședință din acest an a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, care a avut loc la Vaslui și care a reunit reprezentanții Consiliilor Județene din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est.
Printre subiectele discutate în cadrul Adunării Generale a EURONEST a fost și stadiul de implementare a proiectelor cu finanțare europeană derulate prin intermediul asociației și care vizează comunități locale și din județul Botoșani.
Este vorba de proiectul „PACT” – parteneriat activ pentru calitate și transfer de cunoștințe în comunitățile școlare, cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și în care parteneri au fost cooptate mai multe unități administrativ-teritoriale din județele Moldovei și Asociația „Salvați copiii” – filiala Iași.
„Este un proiect prin care se urmărește reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și se promovează învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate în rândul copiilor din comunități defavorizate din județ. De la noi din județ, partenere în proiect sunt comunele Cordăreni, Coțușca și Stăuceni, iar cofinanțarea proiectului este asigurată din cotizația pe care consiliile județene, inclusiv CJ Botoșani, o plătesc anual către EURONEST. Prin astfel de proiecte, sperăm ca tot mai mulți copii să fie integrați în sistemul educațional, pentru că ei sunt resursa noastră de viitor. Nu vom precupeți niciun efort pentru a crea cadrul cel mai favorabil dezvoltării copiilor din județ”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul este individualizat pe necesitățile fiecărei comunități locale partenere și presupune dotarea unităților de învățământ cu echipamente IT, cu table interactive sau magnetice, cu mobilier modern și adecvat vârstei copiilor. De asemenea, proiectul are și o latură socială, în sensul că elevii proveniți din rândul familiilor defavorizate au primit pachete cu produse de igienă, pachete cu îmbrăcăminte de iarnă și, suplimentar, cei care proveneau din familii în care venitul membru de familie era mai mic de 500 de lei lunar au primit timp de două luni câte o bursă socială de o sută de lei. De asemenea, cadrele didactice au participat la diverse cursuri de formare profesională continuă.
Proiectul are și o componentă de voluntariat, fiind prinse în program, de-a lungul perioadei sale de derulare, mai multe astfel de acțiuni în fiecare dintre unitățile administrativ-teritoriale asociate.
(Comunicat CJ Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024