Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la redeschiderea laboratorului din cadrul Spitalului Județean „Mavromati”.
Șefa de la Județ a arătat că vor continua investițiile în Sănătate.
„ Am făcut în toată această perioadă o prioritizare a lucrărilor de investiții pe care le-am derulat sau urmează să le derulăm. Dvs știți foarte bine că noi avem o strategie foarte bine definită în ceea ce privește serviciile de sănătate. Pe de o parte investiția în reabilitarea, modernizarea sau chiar construcția de clădiri noi pentru Spitalul Județean de Urgență, pe de altă parte dotarea cu aparatura medicală. Și nu în ultimul rând refacerea resursei umane”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
Totodată, Doina Federovici a evidențiat că toate secțiile principale de la Spitalul Județean au laboratoare moderne.
De asemenea, vor începe lucrările la construirea Laboratorului de Microbiologie din curtea Secției de Boli Infecțioase.
„Ceea ce am spus și am să o repet în continuare sănătate la stat ca la privat. Asta ne dorim pentru botoșănenii noștri, nu doar pentru noi conducerea Consiliului Județean și implicit a Spitalului Județean Mavromati”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Mavromati.
Pentru modernizarea laboratorului redeschis astăzi, Consiliul Județean Botoșani a asigurat peste 2 milioane de lei.
Au fost investiți 350 de mii de lei în refacerea acoperișului, prin demolarea vechii șarpantei, refacerea hidroizolației și reabilitarea energetică. De asemenea, s-au alocat 1,7 milioane de lei pentru reparații capitale.
Unitatea medicală, din fondurile proprii, a cumpărat mobilier nou în valoare de 120 de mii de lei.
Printr-un proiect depus prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru laboratorul Spitalului Județean a fost achiziționat un analizor de imunologie, în valoare de 450 de mii de lei.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024