„Alături de toți colegii mei de la PSD Botoșani vreau să le mulțumesc botoșănenilor care au votat în număr mare Partidul Social Democrat, care ocupă prima poziție atât la nivelul județului Botoșani, cât și la nivel național. Le mulțumesc și celorlalți români care s-au prezentat la vot și au dat sens democrației din România. În mod clar, cei mai mulți români au votat pentru echilibru. Aceasta va fi misiunea PSD în următoarea legislatură: asigurarea stabilității economice și a echilibrului politic și social”, a declarat Doina Federovici.
Toate celelalte partide vor trebui să țină seama de PSD, atât în Parlament, cât și în Guvern.
„Acest rol de cap limpede al clasei politice, de balanță și echilibru între cele două blocuri politice care se prefigurează, ne obligă să fim responsabili și să aducem în prima linie oameni capabili care să țină sub control economia națională. În același timp PSD trebuie să aibă deschidere către românii care nu ne-au votat. Trebuie să îi ascultăm și să-i înțelegem pe acești români. E datoria noastră să înțelegem care sunt îngrijorările și așteptările lor”, a subliniat președinta PSD Botoșani.
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani Marius Budăi a explicat că partidele și oamenii politici trebuie să înceteze să mai divizeze societatea după tot felul de concepte teoretice.
„Trebuie să încetăm să mai împărțim țara între români de stânga și români de dreapta, între români progresiști și români suveraniști, între români pro-europeni și anti-europeni. Este profund greșit să spunem că unii români au votat pro-european, iar ceilalți anti-european. Cea mai mare parte a românilor, cvasi-unanimitatea lor, își doresc ca România să facă parte din NATO și din Uniunea Europeană, dar își doresc lideri români care să reprezinte cu demnitatea țara noastră în această familie euro-atlantică, lideri care să lupte pentru interesul nostru național în aceste structuri, lideri competenți care să știe să negocieze de la egal la egal cu liderii euro-atlantici”.
Marius Budăi a subliniat că angajamentul PSD Botoșani în următorii 4 ani va fi acela de a urmări dezvoltarea județului.
„Asta va face PSD în următorii 4 ani, pentru că avem nevoie de banii europeni pentru a finaliza Autostrada Moldovei și celelalte drumuri de mare viteză. Avem nevoie de investiții străine în Botoșani și în restul țării. Avem nevoie să creștem capacitatea de producție și să ne vindem pe piața europeană produsele făcute aici în Botoșani și în restul României. Aceasta va fi misiunea noastră!”
Liderii PSD Botoșani au transmis la final un mesaj de mulțumire pentru toți membrii PSD din județ.
„Mulțumim colegilor noștri actuali parlamentari, primari, viceprimari, consilieri locali și județeni și fiecărui membru social democrat din cadrul Organizației Județene pentru toată susținerea din campania electorală și pentru primul loc obținut la nivelul județului Botoșani.”
- Comunicat PSD Botoșani
Botoșănean adus la Urgențe de la un abator din județ, cu brațul tăiat
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Botoșăneancă AMENDATĂ cu 800 de lei de polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Angiograful performant a ajuns astăzi la Spitalul Județean: ANUNȚUL managerului – VIDEO
Oana Sava
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile