Declarațiile au fost făcute la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, își dorește mai multe femei la conducerile primăriilor și consiliilor județene.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că şi-ar dori mai multe femei în funcţiile de top ale administraţiilor locale şi centrale, pentru că în politică „toată lumea trebuie să se regăsească".
"Dumitriţa Gliga este una dintre doamnele politicii româneşti, una dintre puţinele doamne care sunt şi preşedinte de organizaţie. O mai avem pe doamna Gabriela Firea, doamna Rodica Nassar, Dumitriţa Gliga şi Doina Federovici, sunt cele patru doamne ale politicii româneşti şi ale PSD care sunt şi preşedinte de organizaţie. Sincer mi-aş dori mult mai multe doamne în funcţiile de top ale administraţiilor locale şi centrale, pentru că în politică toată lumea trebuie să se regăsească",
a spus Ciolacu la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş.
El a menţionat că nu face parte dintre politicienii care învrăjbesc românii, scrie cugetliber.ro
"La dumneavoastră la Mureş şi la Satu Mare şi la Covasna şi la Harghita este o situaţie, să spunem, mai specială, cu o istorie mai încrâncenată. Eu nu fac parte din politicienii care vin şi învrăjbesc românii cu românii de alte tipuri şi pe urmă pleacă la Bucureşti, unde pe ei nu îi deranjează ce se întâmplă în comunităţile dumneavoastră.
Nu construim nimic, ci pentru o perioadă limitată de timp obţinem poate un număr, dar nu semnificativ sau determinant, un număr mai mare de voturi. Poate este o soluţie ca toate partidele româneşti să se unească împotriva cui? Tot a unor români, dar de etnie maghiară. Aşa o să ne unim şi împotriva românilor lipoveni la Tulcea, aşa o să ne unim împotriva românilor de etnie germană de la Sibiu. Nu ştiu care e soluţia cea mai bună, cu certitudine dumneavoastră trebuie să ştiţi care este soluţia cea mai bună, dar eu nu vin să învrăjbesc. Eu vreau să trăiesc într-o Românie normală. Eu cred că împreună putem construi",
a afirmat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a subliniat că "nu va exista niciun Ţinut Secuiesc niciodată în România".
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024