Deputatul Andrei Dolineaschi s-a întâlnit luni cu Nicolae Işvăsescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru a discuta amendamentul depus de parlamentar la începutul acestui an pentru modificarea OUG 111/2010, prin care Guvernul a restrâns anumite drepturi privind indemnizaţia de creştere a copilului.
Principala obiecţie a deputatului a fost legată de faptul că ordonanţa se aplică restroactiv în cazul familiilor care au decis să aibă un copil în regimul juridic anterior care era mai favorabil, acest lucru fiind interzis atât de Constituţie, cât şi de Codul Civil. „Sunt multe familii care au decis să aibă un copil într-un anumit regim juridic, în
care statul le-a garantat anumite avantaje. Între timp însă, înainte de naşterea copilului, statul vine şi le spune că nu vor primi ceea ce li s-a promis. Mă refer la cazurile în care sarcina a fost constatată anul trecut, însă copilul s-a născut sau urmează să se nască după 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare ordonanţa. Din acest motiv am propus ca noul act normativ să se raporteze la data luării în evidenţă a sarcinii şi nu la naşterea ulterioară a copilului”, a explicat
deputatul.
“Legea penală pedepseşte avortul provocat după 14 săptămâni”
Replica reprezentantului Ministerului Muncii a fost că certificatul de naştere este singurul document pe baza căruia se poate stabili o dată exactă şi că efectele juridice se pot produce doar după naşterea copilului. Deputatul Dolineaschi a arătat însă că şi documentul medical prin care e luată în evidenţă sarcina este un document la fel de oficial care are o dată exactă şi că există mai multe cazuri în care există efecte juridice înainte de naşterea copilului.
„Nu e adevărat că legea nu se poate aplica înainte de naştere. De exemplu, legea penală pedepseşte avortul provocat după 14 săptămâni. Deci e limpede că şi OUG 111 se poate raporta la momente anterioare naşterii, iar luarea în evidență a sarcinii stabileşte o dată exactă, consemnată într-un document medical oficial”, a argumentat
deputatul Dolineaschi.
În cazul în care amendamentul propus de Dolineaschi ar fi adoptat de Parlament, familiile care pot demonstra cu acte medicale că sarcina a fost luată în evidenţă înainte de 1 ianuarie 2011, şi care, potrivit OUG 111 au optat pentru un concediu de 12 luni pentru creştere a copilului, îşi vor putea prelungi această perioadă cu încă un an, în aceleaşi condiții financiare.