Primul invitat social-democrat la Conferinţa Judeţeană a Organizaţiei de Pensionari a PSD Botoşani care a luat cuvântul a fost chiar liderul social-democraţilor botoşăneni. Cu microfonul în mână acesta a anunţat oarecum amuzat că, „am să încep prin a-mi da mie cuvântul”. Din discursul său nu au lipsit referirile nu tocmai pozitive la adresa PNL. Redăm mai jos câteva din pasajele discursului deputatului Andrei Dolineaschi.
"Avem cel mai tânăr primar de municipiu reşedinţă de judeţ din Moldova şi din ţară"
Partidul nostru nu ar fi avut rezultatele politice fantastice din ultima vreme dacă nu aţi fi fost dvs., organizaţia de pensionari, dacă nu v-am fi avut alături şi prin intermediul dvs. oamenii care au ajuns la o anumită vârstă alături de PSD.
E adevărat că am adus foarte mulţi tineri, avem cel mai tânăr primar de municipiu reşedinţă de judeţ din Moldova şi din ţară, dar niciodată nu am uitat că seniorii partidului, pensionarii în ansamblul lor, sunt una dintre cele mai importante structuri.
Ponta Victor a îndreptat una dintre cele mai mari prostii pe care a putut să le facă un Guvern şi un lider politic cum a fost Traian Băsescu.
"Un senior PSD face cât o organizaţie locală dintr-o comună"
Eu nu prea am văzut în cariera mea politică pensionari mutându-se de la un partid la altul.
Ceilalţi vorbesc despre PSD că avem un electorat îmbătrânit (…). Cine nu are pensionari să şi-i cumpere.
Nu v-aş da mai mult de 25-30 de ani.
Partidul nostru este cel mai mare şi important politic România de acum pentru că vă are pe dvs. în rândurile sale.
Cu tot respectul pentru colegii noştri de alianţă, nu aş da nici un pensionar PSD pe o sută de membri PNL pentru că un senior PSD face cât o organizaţie locală dintr-o comună.
Vom intra separat în competiţia electorală, fiecare pe drumul său, PSD, PNL, PDL.
(S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE:
ACUM : Peste 200 de pensionari cu Ovidiu şi Andrei, la alegerile vârstnicilor PSD – GALERIE FOTO