Fostul preşedinte al PSD Botoşani este şi noul lider al organizaţiei. Andrei Dolineaschi a fost ales sâmbătă după-amiază în unanimitate patentat de pe vremea PCR, adică prin simpla ridicare a mâinilor.
El a fost propus de la microfon de senatorul Doina Federovici, care a arătat că iniţiativa survine întâlnirilor cu filialele din teritoriu. Valeriu Zgonea, care între timp a preluat conducerea şedinţei, a accelerat procedura, a vorbit ceva despre cum tocmai s-a ales un lider politic în Marea Britanie şi a cerut un vot simplu. Astfel, cei aproximativ 600 de delegaţi au votat prin simpla ridicare a mâinilor. O mână răzleaţă a rămas însă ridicată şi când s-a întrebat despre voturi împotrivă şi abţineri.
„Abţinere? Aaaa, nu, aţi rămas cu mâna sus”, a reacţionat Valeriu Zgonea.
Andrei Dolineaschi a fost aplaudat apoi la scenă deschisă.
„N-aş putea să fiu niciodată un lider politic fără munca şi susţinerea dvs.”, a spus deputatul.
El a anunţat că va sta în fruntea filialei până după alegerile parlamentare de anul viitor. (S.B.)
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile