Preşedintele executiv al PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, a declarat că botoşănenii s-au pronunţat categoric pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi că acesta nu mai are legitimitatea de a reprezenta România.
"
Indiferent de decizia Curţii Constituţionale, botoşăneni l-au demis pe Traian Băsescu. În judeţul Botoşani, ca şi în restul ţării, domnul Băsescu nu mai poate pretinde că este preşedintele României. A fost o majoritate covârşitoare în Botoşani care i-a spus domnului Băsescu să nu se mai întoarcă la Cotroceni. Dânsul nu mai poate reprezenta în mod legitim cetăţenii români", a spus
deputatul PSD. Referitor la prezenţa la vot de 54,16% comunicată de Biroul Electoral Judeţean, Dolineaschi a spus că în mod real aceste date reprezintă un procent mult mai mare din populaţia reală a judeţului Botoşani. "
Datele parţiale de la recensământul din 2011 arată că pe listele electorale permanentă există circa 40-50 de mii de alegători fictivi, care fie au decedat, fie nu mai au domiciliul în judeţ. Deci pe numărul real de alegători, prezenţa a fost de peste 60%, iar dacă luăm în considerare că muţi dintre rezidenţii judeţului sunt plecaţi la muncă în străinătate, putem vorbi de o prezenţă reală de circa 70-80% din alegătorii prezenţi duminică în Botoşani", a comentat
Dolineaschi.
Preşedintele executiv al PSD Botoşani a mai spus că în mod normal Curtea Constituţională ar trebui să valideze referendumul. "
Dacă s-ar fi atins pragul de prezenţă şi ar venit la vot nouă milioane de cetăţeni, atunci 4,5 milioane de alegători ar fi fost suficienţi ca să-l demită pe Traian Băsescu. Conform rezultatelor BEC, circa şapte milioane au votat pentru demiterea lui Băsescu. Deci nu văd de ce şapte milioane de alegători ar fi mai puţin legitimi decât 4,5 milioane. În mod normal Curtea Constituţională ar trebui să valideze referendum cum a făcut şi în 2007, când prezenţa a fost mai mică decât acum", a explicat
deputatul social-democrat.