Vestea a căzut ca un trăsnet, în această dimineață, pentru toți cei care au cunoscut-o: familie, prieteni, artiști.
Mariana Honceru a plecat la cele veșnice, anunțul fiind făcut chiar de către membrii familiei:
”Dumnezeu să-ți călăuzească sufletul spre îngeri, pe drum de stele luminate mamă! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace! Nu te vom uita niciodată, om bun!”.
Mariana Honceru era și Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.
Mesaje de condoleanțe curg, de la aflarea veștii, cuvinte îndurerate, dar și de apreciere, pentru cea care a compus mii de versuri, multe dintre acestea devenind cântece cunoscute în întreaga țară.
Mariana Honceru a scris, în urmă cu câțiva ani, și versurile celebrului cântec ”Dorul Basarabiei”, din repertoriul lui Ion Paladi.
„Mariana Honceru mi-a semnat numeroase texte. Când am vorbit pentru prima dată cu ea, a dorit să afle totul despre mine. De unde vin, cine-mi sunt părinţii, fraţii – vroia să-şi facă o imagine despre persoana mea. Mi-a plăcut din prima ceea ce-mi scrie. Mă simte şi ştie ce mă reprezintă cel mai mult. Sunt mulţumit de colaborarea pe care o avem. Este o doamnă deosebită”, spunea despre Mariana Honceru, acum câțiva ani, Ion Paladi.
„Mai sunt tineri care vin şi-mi spun că vor un text ca „Dorul Basarabiei”, la care eu le răspuns că această melodie este unică”, avea să spună mai târziu Mariana Honceru.
Mariana Honceru este, de asemenea, autoarea nu mai puțin celebrului cântec „Sârba de la Flămânzi”, melodie cântată de decenii întregi de Laura Lavric.
Născută la Ungureni, Mariana Honceru a rămas mereu fidelă satului botoșănean. După ce, o vreme, a activat în cadrul Întreprinderii Textila Botoșani, a devenit bibliotecar în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor. A scris texte pentru artiști, pentru grupuri vocale, chiar și pentru trupe de teatru. A înființat și coordonat Ansamblul ”Mărgineanca”. A înființat, de asemenea, Festivalul de Teatru pentru liceeni ”Lyceum”.
Artiștii transmit mesaje de condoleanțe.
“Mama noastră de cântec “ ne-a părăsit! Acum cânta și compune versuri îngerilor! Vă mulțumesc pentru tot ajutorul și sprijinul acordat in drumul meu de artist in devenire ! Reușeati mereu sa dați viața cântecelor, acum sunt in doliu și ele! Dumnezeu sa va ierte și cu drepți sa va odihnească” (Bianca Emanuela Nazare)
”Un om cum rar se va mai naște!Și drumul meu sfios a început pe versurile dv! Vă mulțumesc că mi-ați lăsat ca amintire atât de prețioasă o picătură din sufletul dv,o picătură din oceanul de versuri pe care l-ați dăruit României cu atâta dragoste!Vă mulțumim! Drum lin spre stele, înger al românilor!” (Teodor Gireada)
Dumnezeu să o ierte!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024