Mesaje de condoleanțe au început să curgă din întreaga țară, de la București până la Bucecea.
S-a stins din viață Ioana-Maria Miclescu, cea care a fost soția lui Radu Miclescu, ultimul boier al Moldovei, cel din urmă plecat la cele veșnice în septembrie 2019.
Un mesaj de condoleanțe a venit din partea primarului orașului Bucecea, Angel Gheorghiu amintind că ultima întâlnire cu Ioana-Maria Miclescu a avut loc chiar săptămâna trecută.
”Cu profundă compasiune anunțăm că ieri, 17 mai 2021, doamna Ioana-Maria Miclescu a trecut la cele veșnice. Întreaga comunitate este alături de familia greu încercată și transmitem sincere condoleanțe. Săptămâna trecută am avut onoarea de a fi invitatul doamnei Miclescu, dăruindu-mi o carte cu viața și activitatea familiei. Pentru aportul și cinstea adusă localității noastre, soții Radu și Ioana-Maria Miclescu au fost declarați cetățeni de onoare ai orașului Bucecea. Dumnezeu să-i odihnească!”,
Angel Gheorghiu, primarul orașului Bucecea
Și fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, și-a exprimat regretul la dispariția celei care a fost Ioana Maria Miclescu.
”Am aflat cu mare tristețe că a murit ieri Miona Miclescu, minunata noastră prietenă și gazdă de la Călinești. Ultima dată am vorbit cu ea la telefon în martie, înainte de Metopa cu Alexandru și Ioana Beldiman în care am discutat despre amintirile lui Radu Miclescu. Mă gândisem că era ca un fel de cadou pentru ziua ei”,
Theodor Paleologu
Ioana Maria Miclescu-Flondor a fost soția boierului Radu Alexandru Miclescu, alături de care a locuit, în ultima parte a vieții, la Conacul de la Călinești.
Ioana Maria (Miona) Miclescu era nepoata lui Iancu Flondor, la rândul său mare boier şi patriot bucovinean.
Miona Miclescu își amintea că în familie exista un adevărat cult pentru figura bunicului său, care înfăptuise Unirea: „Era un fel de măsură a lucrurilor. Nimeni nu a ajuns niciodată la înălţimea lui. Tatăl meu avea o admiraţie şi o adoraţie oarbă pentru părinţii lui”.
Radu Miclescu, născut la 1935, era fiul lui Gheorghe Miclescu, ofiţer de aviaţie, comandantul Flotilei 1 Vânătoare, pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi al Magdei Miclescu. A copilărit la Conacul familiei, în Călinești – Botoșani până la vârsta de 13 ani, după care a fost nevoit să fugă. La vârsta de 17 ani a fugit la părinții lui în București, atunci a fost prins și aruncat în închisoare. După doi ani de închisoare a fugit în Germania – Frankfurt unde a trăit 30 de ani. A revenit în țară după Revoluție, reparând și aducând la strălucirea de odinioară Conacul familiei de la Călinești.
De ieri, 17 mai 2021, Maria Ioana și Radu Miclescu sunt din nou împreună, în ceruri.
Dumnezeu să îi odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024