A fost și va rămâne un reper în educația botoșăneană. Este dascălul care a schimbat destine, care a dus numele Botoșaniului în elita sportului românesc.
Ilarion Mandachi a plecat la cele veșnice astăzi, 1 mai. Pe 1 septembrie ar fi împlinit 89 de ani. A lăsat în urmă nu doar generații întregi de elevi care îi poartă un respect necontenit, dar a fost și un neobosit tezaurizator al valorilor.
Născut pe 1 septembrie 1934, în comuna Drăgușeni, a fost fiul lui Constantin – funcționar și al Nataliei – învățătoare. A trecut, alături de cei patru frați ai săi, prin război, refugiu, foamete, comunism. A început să practice sportul încă din anii de gimnaziu. ”Mai întâi gimnast, apoi baschetbalist”, recunoștea distinsul dascăl. A urmat Școala Medie Tehnică de Cultură Fizică din Galați, loc unde a continuat să practice sportul de performanță. A fost profesor la Botoșani, la Fălticeni și Dorohoi.
În 1960 a fost admis la Facultatea de Educație Fizică din Iași, unde a terminat ca șef de promoție. Cu toate că ar fi putut alege orice liceu de elită din România, s-a întors la Dorohoi.
A fost profesor-antrenor. ”Oamenii din spatele cortinei”, așa cum îi plăcea să spună. O viață marcată de competiții, de rigoare, de disciplină. Datorită perseverenței sale, în anii 60 s-a înființat la Dorohoi o școală sportivă.
Rezultatele remarcabile i-au adus o recunoaștere impresionantă: în 1969 i se încredințează – din postura de antrenor – lotul național de junioare pentru campionatele europene.
Și totuși, sportul nu a fost singura preocupare a profesorului Ilarion Mandachi. A fost un neobosit scotocitor în istoria orașului Dorohoi. A publicat articole, elaborând alături de soția sa, Dorina Mandachi, zeci de articole și numeroase lucrări și monografii.
Dispariția profesorului Ilarion Mandachi lasă un gol imens nu doar în Educație, ci mai ales în comunitatea dorohoiană, care l-a prețuit și apreciat pentru calitățile excepționale.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024