A luptat până în ultima clipă, a vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat în Împărăția Cerurilor mult prea devreme.
Din această dimineață, plt. adj. Costachi Postăvariu, tată, soț și camarad s-a alăturat armatei pompierilor pentru a ne veghea de sus.
”Vestea trecerii sale în neființă ne-a cutremurat. S-a stins la doar 45 de ani, lăsând în urmă un mare gol. Știm că acum se află aproape de Dumnezeu și tot ce ne rămâne este doar amintirea celor 16 ani în care a fost pompier. Îl vom păstra în gând așa cum îl știam: cu firea sa optimistă și gata să vină în ajutorul semenilor, în orice moment. În aceste clipe, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază și să îl odihnească în pace, iar familiei sale să îi dea alinare și putere. Drum lin, dragul nostru camarad! Nu te vom uita niciodată!”,
ISU Botoșani
Trupul neînsufleţit va fi depus mâine după - amiază, în Capela Bisericii "Sfântul Ilie" din localitatea Dealu Mare, municipiul Dorohoi.
Acesta va fi condus pe ultimul drum și înmormântat cu onoruri militare sâmbătă, 4 februarie, ora 12:00.
Dumnezeu să îl ierte!
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024