Ionuț Marian Hîrtie a învățat la Școala Gimnazială nr 1 Vlădeni. De puțin timp, se hotărâse să practice canotajul.
Moartea sa a lăsat o mare de durere printre colegi și profesori.
Redăm mai jos mesajul transmis de reprezentanții unității de învățământ pe rețelele de socializare.
„Altar de flori și lumânări la fereastra clasei a VII-a din școala noastră, fereastră prin care, până mai ieri, privea spre înalt Ionuț Marian Hîrtie, băiatul mereu vesel, altruist, responsabil și dornic de acțiune.
De puțin timp luase hotărârea să practice un sport nobil, canotajul, spre care pășise cu fermitate și dorința de afirmare. Ne pusesem speranțe în el, iar colegii, cu care s-a reîntâlnit zilele trecute și de la care, parcă și-a luat ,,rămas bun!”, l-au făcut să le promită că, atunci când va fi celebru, nu-i va uita.
Banca, deși goală, păstrează deopotrivă, spiritul lui ludic, dar și serios.
Va rămâne mereu în inimile celor care l-au cunoscut!
,,John”, drum lin spre lumină!”
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Programul „Noua Casă” continuă: S-a aprobat plafonul de garantare
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Weekend plin de activități și evenimente dedicate copiilor la Iulius Mall Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile