Doliul național decretat de Guvern este respectat parțial la Botoșani. Cel puțin asta reiese din anunțurile pe care administratorii de cluburi sau simplii cetățeni le fac pe Facebook.
Unul din a doua categorie a făcut public sâmbătă seara că la o cafenea din Botoșani victimele sunt comemorate într-un mod mai... aparte:
”La Mon Cafe se tine doliu national... muzica la maxi”.
Pe de altă parte, Irish Pub a făcut public că spectacolul de Halloween programat pentru seara aceasta va avea loc, însă prin intermediul său vor fi ajutate victimele tragicului eveniment din clubul Colectiv. Iar același lucru se va întâmpla și la Opium.
”Astăzi, ca urmare a tragicului eveniment din Club Colectiv din Bucureşti, gândurile noastre merg spre victime şi familiile lor. În aceste momente grele, gesturile fac mai mult decât o mie de cuvinte, prin urmare, vom respecta programul normal de funcționare, iar o parte din profiturile obținute în aceasta seara, prin aportul nostru şi al oaspeților GRAND IRISH PUB si OPIUM CLUB vor fi donate celor afectați de aceasta tragedie”.
Guvernul a adoptat sâmbătă o hotărâre prin care zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie sunt zile de doliu național. Actul normativ nu face trimitere directă la manifestările din cluburi. În schimb, printre altele, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură, trebuie să își modifice programul în mod corespunzător. (S.B.)
FOTO: Stereo Night Chicago
VEZI ȘI:
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile