Procesatorul de carne Doly-Com, intrat în insolvenţă anul trecut, are datorii la 11 companii şi instituţii, în valoare totală de circa 21 milioane de lei , circa 5 mil. euro, conform calculelor ZF pe baza datelor din tabelul preliminar apărut în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI).
Astfel, printre creditori se numără UniCredit Leasing Corporation IFN, cu circa 14 mil. lei, ANAF, cu peste 760.000 lei, dar şi firma Gravartlight din Botoşani, cu creanţe în valoare de 2,6 milioane de lei. Pe lângă aceste datorii, în document mai apar şi două datorii în valoare totală de peste 117 milioane de lei către ANAF şi UniCredit Bank, care sunt însă supuse unor clauze contractuale între părţi sau proceselor-verbale de sechestru asigurător (în cazul ANAF).
Procesatorul de carne, controlat de familia de antreprenori români Căzăcuţ, şi-a cerut insolvenţa anul trecut. În 2014, compania a avut o cifră de afaceri de 142 de milioane de lei (32 mil. euro), în creştere cu 17% faţă de anul precedent, arată datele de pe mfinante.ro. Pe de altă parte, profitul companiei s-a prăbuşit în 2014, ajungând la peste 200.000 de lei, de la 2 milioane de lei în anul anterior.
Doly-Com nu este singura companie mare din industria cărnii care a intrat în proces de restructurare. Elit Cugir, producător de mezeluri controlat de omul de afaceri Dorin Mateiu, Avicola Crevedia ( partea a grupului Agroli controlat de libanezul Rami Ghaziri) sau compania Galli Gallo, cel mai mare crescător şi procesator de curcani, au căzut pradă insolvenţei în ultimii ani. Companiile din industria cărnii, evaluată la peste 2 mld. euro, au un risc ridicat de a intra în insolvenţă. Circa 57% din companiile din industria cărnii prezintă un risc de insolvenţă peste medie, conform datelor anterioare ale Coface. Însă, piaţa cărnii a luat o gură de oxigen odată cu scăderea TVA la 9% începând cu 1 iunie 2015, marii jucători apreciind că, odată cu implementarea acestei măsuri, piaţa neagră- principalul inamic al producătorilor români- a început să facă un pas în spate.
CITEȘTE: Cum a fost posibil? A șaptea firmă a județului în insolvență după afaceri de 31 milioane euro într-un an
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile