După ce au tras numeroase semnale de alarmă cu privire la faptul că nu sunt protejați suficient în lupta cu noul virus, medicii și asistenții din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) au primit astăzi o gură de aer proaspăt.
Viceprimarul Cosmin Andrei s-a deplasat la UPU Botoșani și a dus un număr de 25 de viziere și 30 de măști FFP2, menite să protejeze căile respiratorii ale personalului medical care intră în contact cu pacienții. Pe lângă viceprimar, au fost mai multe persoane private care s-au organizat pentru a face donații către spital, în aceste vremuri în care personalul medical se află în linia întâi.
De asemenea, autoritățile au anunțat că la Botoșani au ajuns noaptea trecută 1.380 de combinezoane și 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt a suprafețelor și instrumentarului medical.
Echipamentele de protecție vor fi repartizate Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, Serviciului Județean de Ambulanță, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani.
Echipamentele au fost aduse ieri dimineață cu o aeronavă NATO din Coreea de Sud.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Drumarii chemați cu utilajele de deszăpezire de șefii județului: NINGE la noapte – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024