(P) România și implicit Botoșani se confruntă în această toamnă cu o creștere fără precedent a infectărilor, iar în aceste vremuri grele una dintre companiile de prestigiu ale județului s-a gândit și la cei care pur și simplu sunt lipsiți de mijloacele necesare pentru a se proteja.
HIGIAnca, producător de dezinfectanți dezvoltat de lanțul de farmacii ”Anca Farm”, a donat Asociației Grup Civic materiale de profil pentru ajutorarea celor nevoiași. Anunțul a fost făcut chiar de conducătorul acestui ONG.
”Cu emoție vă anunț că am primit un ajutor important din partea doamnei Anca Boldea care a decis să ne doneze produse deosebite în valoare de aproximativ 22.000 de lei, extrem de căutate și de foarte mare ajutor mai ales în această perioadă critică. Toate aceste produse vor ajunge la copiii și bătrânii din județ, care au nevoie. Dumnezeu să îi răsplătească fapta bună! Pe aceasta cale țin să mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul acordat”,
Daniel Câșlariu, director Asociația Grup Civic.
Cu o vechime de șase ani în acest domeniu de activitate, HIGIAnca realizează în fabrica din Botoșani sortimente de dezinfectanți, cu vastă aplicabilitate practică: pentru mâini (cu acid hialuronic), pentru copii, pentru suprafețe (inclusiv birou, computer, telefon, mobilier școlar, țesături și chiar suprafețe din incinta autoturismului), pentru aer... și pentru majoritatea situațiilor cotidiene în care am putea fi expuși.
”În aceste vremuri grele, este important să fim mai buni și să îi ajutăm pe cei în nevoie! Ne bucurăm să fim alături de Asociația Grup Civic Botoșani și sperăm că această donație va ajuta multe, multe suflete în această perioadă critică!”
Mesaj HIGIAnca.
Produsele ieșite pe poarta HIGIAnca Botoșani sunt acreditate prin analize speciale efectuate la renumite laboratoare europene, cum ar fi cele ale Hamilton Group.
De asemenea, beneficiază și de certificare din partea Ministerul Sănătății, fiind sigure în vederea utilizării pentru și de către om.
Însă, cele mai importante certificări sunr probabil cele venite din partea instituțiilor sanitare din România care, în situația pandemiei de Covid 19, au utilizat cu aceste produse, mărind șansa de eficiență a actului medical.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024