La un salon de înfrumusețare din
Botoșani, rezervările s-au făcut din timp și nu există pauză pentru coafeze.
Ana Vatra, proprietara salonului, dezvăluie de ce se îngrămădesc botoșănencele în această perioadă și ce schimbări vor să treacă în revistă.
„Numărul clientelor, în orice perioadă, cum e Crăciunul, Paștele sau sezonul de vară, crește, asta pentru că vin și cele din afară. Toată lumea vrea schimbarea asta de la negru la blond sau la ciocolatiu, toate nuanțele se duc înspre blond, asta este principala schimbare pe care o fac eu”, spune
Ana Vatra.
De partea cealaltă, la sălile de fitness, vin cu precădere bărbații, în această perioadă. Trag de fiare, aleargă pe bandă, încearcă să scape de grăsime și să pună cât mai multă musculatură, asta ca să nu-i prindă
Crăciunul fără condiție fizică.
„În preajma sărbătorilor, vin mai mulți bărbați, fetele au mai multă treabă și de asta băieții pleacă de acasă. De fapt, vor să scape de acasă, ca să se mențină pentru Sărbători”, explică
Bogdan Biriuță, instructor de fitness.
În sala condusă de
Bogdan este deja plin încă de la orele amiezii, și pe ritmurile de hip-hop care răsună din boxe, s-a strecurat și o tânără care încearcă să lucreze cot la cot cu bărbații.
(C.B.)
CITEȘTE:
Frumusețe Blond:ish, salonul care iubește blondele și nu numai și te face să arăți ca o vedetă - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]