Dorohoianca Alexandra Toader, numită în funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, l-a înlocuit la conducerea Institutului pe Radu Preda.
Odată cu instalarea sa pe funcție, Institutul a intrat într-o zonă a conflictelor între conducere și angajați, cei din urmă fiind și fondatori ai instituției, dacă ne referim la istoricul Marius Oprea.
Chiar dacă activitatea IICCMER a fost axată de la începutul ei pe scoaterea la lumină a atrocităților comuniste și demascarea și tragerea la răspundere a celor vinovați - și sunt de notorietate cazurile torționarilor Ficior și Vișinescu, anchetați și condamnați – Alexandra Toader și-a început mandatul prin a transmite că ”Institutul trebuie să revină la principalul său obiectiv – demascarea atrocităților săvârșite în vremea comunismului”.
(Alexandra Toader)
„La mai bine de treizeci de ani de la Revoluție, Institutul trebuie să revină la principalul său obiectiv – demascarea atrocităților săvârșite în vremea comunismului –, printr-o strategie cât mai clară în acest sens, pe care o voi imprima încă de la începutul mandatului. Responsabilii trebuie deferiți justiției, iar memoria victimelor dictaturii comuniste necesită a fi recuperată și prezervată”, a scris Alexandra Toader pe pagina de Facebook.
Asta în ciuda faptului că, încă de la înființare, Institutul de asta se ocupase.
Noutatea ar putea fi, spunea Alexandra Toader la aproape o lună de când prelua mandatul, că plănuiește investigații în alte două dosare grele: cel al frontieriștilor și al crimelor de la Revoluție. Nu a ezitat, însă, să acuze fosta conducere că nu a ”întreprins nimic în ultimii 5 ani”.
„Am aflat că nu s-a mai întreprins aproape nimic în ultimii 5 ani. Voi încerca să reiau cercetările în privința torționarilor comuniști, după o cercetare preliminară care îmi va spune ce persoane sunt în viață. E de ajuns o singură persoană să aflu că mai trăiește atunci voi porni (n.r. cercetările). Trebuie să se facă dreptate până la capăt”, declara în luna februarie noua șefă a IICMER.
De partea cealaltă, Marius Oprea, expert în cadrul IICCMER până la venirea noii conduceri, spune că a fost scos de la Institut. Mai mult, că modalitatea în care acest lucru s-a desfășurat este mai mult decât discutabilă.
Marius Oprea și Gheorghe Petrov s-au aflat și la Botoșani, în luna mai a anului 2017. Cei doi experți – la acea vreme – ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului, însoțiți de reprezentanți de la Institutul de Medicină Legală și de un procuror de la Parchetul Militar Iași, au purces atunci la deshumarea osemintelor lui Mugur Călinescu, elevul-erou al Rezistenței anticomuniste, decedat în anul 1985, în urma anchetelor de la Securitate.
Potrivit celor menționate în urmă cu trei ani de Marius Oprea, cercetările cu privire la Mugur Călinescu fuseseră demarate cu mult timp în urmă (2005-2007). Mai mult, expertul IICCMER spunea la acea vreme că așteaptă un gest de recunoaștere a curajului elevului-erou prin decorarea sa post-mortem de către președintele Klaus Iohannis. Așteptare zadarnică, din păcate.
(Botoșani, 2017: Deshumarea osemintelor lui Mugur Călinescu)
Demersul celor doi experți IICCMER era mai mult decât necesar. Deschiderea anchetei in rem de moarte suspectă ar fi dus și la tragerea la răspundere a celor vinovați de moartea lui Mugur Călinescu și care astăzi încă trăiesc și se bucură de privilegii.
La câteva zile de la instalarea Alexandrei Toader în fruntea IICCMER, Marius Oprea părăsea instituția pe care o fondase în urmă cu 15 ani, el fiind și inițiatorul și coordonatorul programului național de arheologie a victimelor comunismului.
”Am fost scos din Institut în urma unei ordonanțe a Guvernului, care sista toate detașările de la privat la stat. Mi s-a spus, mai întâi, că nu voi fi reangajat, apoi, în ”Joia neagră” din Săptămâna Mare a Paștilor am fost somat să mă prezint la sediul IICCMER cu toată ”starea de urgență” decretată de Guvern (în subordinea căruia este Institutul), ca să-mi evacuez biroul, înțesat de piese adunate de-a lungul timpului, în vederea unui viitor Muzeu al Comunismului. (…) Nu înțelegeam pe atunci cum, pe de o parte, președintele Iohannis ne cerea să stăm în case, iar pe de alta fostei lui consiliere îi ardea să aibă la îndemână micul meu birou, într-o instituție goală (căci toți cercetătorii erau trimiși să lucreze la domiciliu)”, povestește pentru Mediafax Marius Oprea.
De aceeași soartă a avut parte și Gheorghe Petrov, care a ”rezistat” mai mult decât colegul său la IICCMER. Mai exact, până pe 10 iulie 2020. Despre îndepărtarea acestuia vorbește tot Marius Oprea.
”Supus la nenumărate șicane de Alexandra Toader, încă de a doua zi a instalării ei ca președintă a IICCMER, el a fost somat să se prezinte ”la lucru, la sediul Institutului” și să predea mașina cu care a tot alergat pe drumurile țării, în căutarea morților pierduți ai comunismului (deși, prin contract de muncă, avea fixat ca punct de lucru Turda, județul Cluj, de unde nu ai cum face ”naveta” la București). Domnișoara fostă consilier a președintelui Klaus Iohannis nu a ținut cont de nimic. Cu telefoane, adrese și somații, inclusiv cu amenințarea că va fi ”dat pe mâna procuraturii”.
În data de 30 iunie 2020, o adresă a Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) către Alexandra Toader, președinte executiv al Executiv, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), făcea public faptul că, deși foștii deținuți politici au informat IICCMER cu privire la problemele cu care se confruntă, au fost tratați doar cu ”o liniște totală”. Asta în ciuda faptului că se adresau unei instituții la a căror înființare AFDPR a avut un rol esențial.
IICCR, devenit apoi IICCMER, a luat ființă la presiunile AFDPR în urmă cu aproximativ 15 ani, ”colaborarea noastră cu institutul fiind excepțională în toată această perioadă. Legăturile dintre noi au fost strânse și permanente, dacă nu zilnice, desigur, săptămânale”, scrie președintele AFDPR Octav Bjoza, care deține și funcția de subsecretar de stat.
Adresa - ”Către Domnișoara Alexandra Toader” - făcea trimitere în primul rând la măsurile privind îndepărtarea unor oameni din institut, după cum reiese din cuvintele asumate de Octav Bjoza, președintele AFDPR, el însuși fost deținut politic astăzi în vârstă de 82 de ani:
(Octav Bjoza - în dreapta - la Botoșani, alături de deținuții politici)
”Rugam cu ocazia întâlnirilor avute să găsiți modalități legale de readucere în institut a domnului MARIUS OPREA, primul președinte executiv, doctor în istorie (NB – la acad. prof. Dinu C. Giurescu), membru de onoare al AFDPR, inițiator – împreună cu Constantin Ticu Dumitrescu – al unor legi (Legea lustrației, Legea deconspirării ofițerilor de Securitate și a colaboratorilor acestora care au făcut poliție politică sau Legea nr. 221/2009), primul din România care, în anii 1991-1992, a declanșat PROCESUL COMUNISMULUI în presa scrisă din Brașov (în naivitatea noastră).
După înființarea institutului, cum o ideologie nu putea fi condamnată, a trecut imediat la identificarea criminalilor și la găsirea dovezilor, adică la exhumarea scheletelor victimelor acestora.
De la bun început, împreună cu o echipă de arheologi condusă de domnul GHEORGHE PETROV, colaborator extern venit prin detașare, om de un înalt profesionalism și moralitate, a participat la 61 de campanii, în 41 de locații cercetate, aflate pe întinsul a 13 județe.
A exhumat 116 victime, din care 39 executați fără judecată și uciși în luptele cu trupele Securității, respectiv 77 deținuți politici morți în temnițe și lagăre de exterminare. S-au mai efectuat lucrări și în alte 34 de locații, în care nu s-au găsit schelete. Această activitate comportă o muncă laborioasă, deplasări în teren, culegere de informații, măsurători, sondaje, dezveliri, mobilizarea tuturor acelora care asigură cadrul legal – anume: procuratura militară, medicina legală, poliția criminalistică, autorități locale, furnizori de mijloace tehnice etc.
Domnului GHEORGHE PETROV i se solicită să predea autoturismul institutului pe care l-a folosit timp de aproape 14 ani, apoi i se pun condiții imposibil de realizat, în așa fel încât omul să plece singur. Și a plecat!
Alți doi cercetători istorici, doamna CLARA MAREȘ și domnul ALIN MUREȘAN, au părăsit instituția după 14 ani, simțindu-se obligați să-și dea demisia. Și și-au dat-o!
În toate activitățile desfășurate de institut pe întinsul României, este corect să anunțați președintele filialei respective a AFDPR, aceasta din respect față de aceia care au constituit și constituie „materia primă” pentru IICCMER.
Considerăm că un dialog ar fi putut fi constructiv și ar fi putut dezamorsa unele probleme. În acest sens, „bunicul” s-a deplasat la dumneavoastră de două ori, se vede treaba, inutil.
În aceste condiții, Comitetul Național de Conducere al AFDPR constată cu tristețe că nu se mai regăsește în niciuna din activitățile IICCMER!”.
Nici în urma acestei scrisori venite chiar din partea celor care ar trebui să se afle în centrul intereselor IICCMER, situația nu s-a schimbat.
Însă gropile în care zac foștii deținuți nu vor rămâne acoperite pe vecie. Și asta pentru că specialiștii îndepărtați din IICCMER au început o nouă colaborare, de data aceasta direct cu AFDPR, prin președintele său, Octav Bjoza.
”Dezamăgit, domnul Bjoza și-a consultat colegii din conducerea Asociației și, de comun acord, au anunțat că foștii deținuți politici reprezentați de AFDPR întrerup orice legătură de colaborare cu IICCMER”, spune Marius Oprea.
În schimb, echipa de arheologi și AFDPR au pornit împreună pe drumul anevoios al istoriei. S-au deplasat la Periprava, pentru a continua cercetările pentru identificarea victimelor din acest lagăr, printre ai cărui deținuți s-a aflat însuși Octav Bjoza, care ”a avut norocul de a fi supraviețuit”.
Iar ajutorul financiar avea să vină de unde nu se așteptau. De la Leontin Iuhas, fiul Doinei Cornea și președintele Fundației care îi poartă numele, dar și de la o firmă de avocatură.
Marius Oprea s-a întors la Periprava, unde alături de o echipă de arheologi continuă săpăturile pentru scoaterea la lumină a osemintelor victimelor regimului comunist. ”Cu toate greutățile și piedicile puse de Alexandra Toader pentru a sista investigațiile”, spune Marius Oprea.
Adăugând că este vorba despre o activitate cândva ”definitorie a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului”, pe care tânăra de doar 34 de ani, din Dorohoi, îl conduce din luna ianuarie 2020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile