Grup infracţional constituit în 2008 - 2009
În perioada 19 august 2008 – 3 martie 2009, a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, condus de inculpatul
Dumitru Horga, preot in localitatea Cândeşti, județul Botoșani, din care mai făceau parte
DumitruSofronie, dascăl la parohia preotului Dumitru Horga, Paul Ciornenchi şi Bogdan Horga, fiul preotului, la care au aderat pe parcurs şi alte persoane, activitatea acestui grup fiind sprijinită de către Nelu
Fediuc, cu funcţia de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret.
Grupul infracţional acţiona după regulile convenite între funcţionarii publici, care, urmărind realizarea unor foloase materiale cu evident caracter patrimonial, îşi încălcau atribuţiile de serviciu favorizând traficul de produse accizabile prin Vama Siret.
Lucrătorii vamali mituiți cu suma de 50 de lei
Persoanele ce tranzitau frontiera de stat reveneau în România cu importante cantităţi de ţigări, ce au fost revândute cu precădere unor distribuitori din municipiul şi judeţul Botoşani, dar şi în judeţul Suceava.
La fiecare intrare în ţară, membrii grupului dădeau lucrătorului poliţiei de frontieră care era de serviciu şi se ocupa de controlul documentelor suma de 50 lei, iar lucrătorului vamal care efectua controlul vamal pe sensul de INTRARE, suma de 100 lei.
Fiecare transport s-a efectuat pe baza informaţiilor furnizate de
Nelu Fediuc, în funcție de planificarea în serviciu a lucrătorilor din
Punctul de Trecere a Frontierei Siret (acesta avea prerogativa de serviciu de a aproba planificările şi inclusiv componenţa turelor de serviciu).
Astfel, membrii grupului au introdus în România, cu sprijinul inculpatului
Nelu Fediuc şi a persoanelor pe lângă care acesta intervenea (lucrători de poliţie de frontieră de serviciu în Punctul de trecere al frontierei Siret şi lucrători vamali din cadrul Biroul Vamal Siret), cantitatea de 296.240 pachete de ţigări de provenienţă ucrainiană ( 286.240 + 12.000 - din data de 11.12.2008, sens în care au efectuat un număr de 61 treceri în 29 zile, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava.
Polițiștii au pus sechestru pe bunurile și imobilele inculpaților
Ca urmare a activităţii infracţionale, a fost creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de
1.581.302 lei.
În cauză a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpaţilor, în solidar, până la concurenţa sumei de 1.581.302 lei. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.
Dosarul a fost trimis spre judecare la
Tribunalul Suceava, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
CITEȘTE:
Dezvăluiri șoc în ancheta mafiei țigărilor, de la cotizații în dolari la comisione pentru vameși