O botoșăneancă este acuzată că a încercat să intre în clădirea Parlamentului cu patru gloanțe în geantă. Tânăra de 22 de ani a fost dusă la secția de Poliție.
Cartușele au fost confiscate de ofițerii SPP care au făcut controlul, iar accesul a fost blocat.
Ariadna Elena Cîrligeanu, studenta născută în Botoșani, a fost preluată de forțele de ordine, pe numele ei fiind deschis un dosar penal.
Deși este cunoscută drept președinta tineretului AUR, pe 25 ianuarie 2023, când la Botoșani s-a inaugurat noul sediu al AUR, în Centrul Vechi al municipiului, în prezența șefului național al formațiunii, Ariadna Cârligeanu a fost prezentată drept ”sufletul partidului” și ”coordonator județean”. (Vezi video jos)
Surse oficiale au declarat, pentru Mediafax, că nu este vorba de cartușe propriu-zise, ci doar gloanțe fără tub. Pe de altă parte, Ariadna Cîrligeanu ar fi declarat că gloanțele făceau parte, de fapt, dintr-un breloc de la un poligon de TIR la care a participat recent.
Cu toate acestea, accesul cu muniție este interzis în sediul Parlamentului României.
Conform procedurilor legale, tânăra a fost condusă la Secția 17 de Poliție.
În această dimineaţă, protestatarii AUR au mers la Parlament, aceștia fiind însoțiți de către parlamentarii formațiunii politice. Jandarmii au încercat să le explice că nu au autorizație de protest. Foarte curând, lucrurile au degenerat. Protestatarii AUR au devenit agresivi și au început o bătaie în toată regula cu jandarmii.
Liderul AUR, George Simion, s-a dezlănțuit în curtea Parlamentului, acolo unde AUR protestează împotriva adoptării a două legi care vizează copiii. Simion spune că informațiile privind colaboratoarea AUR care a intrat cu gloanțe în Parlament sunt o diversiune. Simion a făcut ordine și cu jandarmii, cărora le-a spus că mute agenții în civil din calea lui.
"A intrat cineva cu un breloc și cică a intrat cu gloanțe. Ăștia sunt nenorociții care ne conduc. Veniți alături de noi că astăzi în Parlament se votează legea legată de copii și de avuțiile naționale", a spus George Simion.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024