Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
În data de 3 decembrie 2022, în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, pasager al unui autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi a bagajelor acestuia, ocazie cu care a fost descoperit, în portofelul personal, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere în iunie 2022, pe teritoriul Federaţiei Ruse, de la angajatorul său, pentru a-l folosi în situaţia în care şoferul firmei nu este disponibil. Bărbatul i-a înmânat administratorului firmei o fotografie, iar la câteva zile acesta i-a înmânat permisul de conducere, comunicându-i faptul că suma necesară obţinerii acestuia i se va reţine ulterior din salariu. Persoana în cauză a mai declarat că nu a folosit acest permis pentru a conduce autovehicule.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, iar la finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024