Percheziții de amploare au avut loc astăzi în mai multe vămi din zona Moldovei, inclusiv la Botoșani.
Percheziţii de amploare în mai multe vămi din zona Moldovei şi în locuinţele mai multor vameşi. Procurorii DNA au luat la bani mărunţi zeci de poliţişti de frontieră suspectaţi că primeau şpăgi de sute de euro, scrie observatornews.ro
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022”,
anunţă DNA.
Marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au loc percheziţii în 31 locaţii situate pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, precizează sursa citată.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi a Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
Potrivit surselor Observator, vameșii și agenții de poliție de frontieră vizați de percheziții luau șpagă, între 20 și 250 de euro fiecare, pentru a înlesni trecerea graniței a unor cetățeni din Republica Moldova. Cetățenii mergeau mai departe, spre Germania.
Vă reamintim că pe 23 noiembrie 2022, poliţiştii şi procurorii DNA au făcut 162 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi corupţie în domeniul vamal, fiind vizate o instituţie publică, societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane din Bucureşti şi şapte judeţe. Prejudiciul este estimat la 58 de milioane de lei.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024