La mai bine de un an de zile de când România a fost închisă la propriu timp de trei luni de zile, unii botoșănenii sunt prinși de lungul braț al...sistemului. Mai multe persoane au aflat recent că au întocmite dosare penale pe numele lor, deoarece ar fi mințit anul trecut, în lock-down.
Mai exact în starea de urgență care a fost decretată în perioda 16 martie – 15 mai 2020. Din cauza restricțiilor impuse, își părăseau domiciliul doar persoanele care aveau nevoi medicale sau mergeau la serviciu.
Iar pentru a merge la serviciu, fiecare salariat avea o declarație asumată de angajatorul cu care avea relații contractuale de muncă.
La peste un an de zile distanță, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean au fost înregistrate mai multe dosare penale cu privire la infracțiunea de fals în declarații, din perioada stării de urgență.
„Acestea constau în faptul că anumite persoane ar fi completat declarațiile pe propria răspundere, care le permitea să părăsească locuința, cu date care nu aveau corespondent în realitate”,
agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Polițiștii au descoperit că, de fapt, declarațiile erau completate cu date false, după ce respectivele firme nu ar fi recunoscut persoanele în cauză ca având calitatea de salariat.
Sesizările privind suspiciunea cu privire la veridicitatea datelor înscrise în respectivele declarații au fost efectuate de polițiștii rutieri.
Aceștia au făcut schimb de informații cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) care au efectuat verificări pentru a vedea dacă persoanele respective sunt angajate ale societăților trecute în declarație.
Dosarele penale au fost în cele din urmă soluționate de polițiști și înaintate la unitatea de parchet competentă cu soluție de clasare sau renunțare la urmărirea penală.
După ridicarea stării de urgenţă, în România a fost instituită starea de alertă, perpetuată până în prezent.
Conform actelor normative în vigoare, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.
De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime s-a răzbunat: Trufașul Becali / Ne-au și motivat declarațiile stupide
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Plățile cu cardul ar putea dispărea: Băncile vor adopta o altă tehnologie
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Liviu Ciobotariu după victoria cu FCSB: Au avut atitudine, au avut agresivitate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024