Dosarul cu șină este interzis la stat. Autoritățile centrale și locale nu mai au voie să-l ceară persoanelor fizice și juridice și au obligația să asigure copierea gratuită a actelor depuse de cetățeni.
Mai mulți deputați PNL au depus un proiect de lege privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, administrației publice locale și al instituțiilor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Legea 9/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna ianuarie 2023 și intră în vigoare după 180 de zile de la apariție, adică începând de ieri, 4 iulie 2023.
Documentul prevede interzicerea dosarelor cu șină care erau cerute până acum, în multe cazuri, la depunerea solicitărilor pentru prestarea de servicii publice. Totodată, regula se aplică și pentru concursurile pentru funcții publice sau procedurilor de achiziții publice.
În plus, noua lege, inițiată de deputații PNL, stabilește că autorităţile şi instituţiile publice care vor solicita copii, în format fizic (pe hârtie), ale unor acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, vor trebui să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora.
Și tot gratuit trebuie să pună la dispoziția cetățenilor, atât în format fizic, cât și în format electronic (pe site-ul propriu), modelele formularelor sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate.
Noua lege are menirea de a ajuta cetăţenii să-şi rezolve rapid şi simplu procedurile administrative de depunere a unor acte, cereri sau formulare la diverse autorităţi şi instituţii. Este interesul tuturor ca actul administrativ să fie rapid, uşor de realizat şi fără cheltuieli din partea cetăţenilor.
Partidul Naţional Liberal simplifică astfel procedurile administrației publice, ușurând interacțiunea contribuabilului cu autoritățile. Statul devine mai prietenos cu cetățenii, care nu vor mai pierde timp în alcătuirea unor dosare necesare finalizării unui demers administrativ. Legea aduce administrația publică din România în secolul 21, prin înlocuirea hârtiei cu formatul electronic și întărirea rolului internetului în comunicarea dintre contribuabil și stat.
Proiectul legislativ a fost inițiat de deputații liberali Gabriela Horga, Sebastian Burduja și Diana Morar.
(Comunicat PNL Botoșani)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024