Până la sfârșitul anului, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică ar trebui să aibă montate contoare pentru căldură și apă caldă.
Deoarece sunt peste jumătate de milion de astfel de contoare de instalat până la sfârșitul acestei luni, iar firmele ce sunt autorizate pentru instalarea lor sunt puține, respectarea termenului stabilit în acest an este, practic, imposibilă.
În acest context, parlamentarii au stabilit, printr-un proiect de lege ce a primit votul decisiv al deputaților, amânarea termenului până la sfârșitul lunii decembrie a anului viitor, arată Avocatnet.ro. Legea nr. 196/2021, apărută în iulie, este cea care stabilește obligativitatea montării contoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie 2021.
Pentru că termenul se împlinește peste câteva săptămâni, iar, după cum estimează autoritățile, sunt de instalat peste 550.000 de contoare, se propune acum amânarea acestuia, printr-un amendament adăugat recent de către deputați unui alt proiect de lege, aflat în Parlament de aproape un an și adoptat azi de către deputați. Proiectul se-ndreaptă acum spre promulgare.
De asemenea, potrivit unui alt proiect de lege aflat la începutul parcursului legislativ, până în 2027, toate contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică din blocuri vor trebui să permită citirea de la distanță a valorilor înregistrate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024