Două femei, mamă și fiică, și-au pierdut viața într-un accident cumplit, din cauza unei șoferițe care a forțat o depășire.
Tragedia a avut loc aseară, în jurul orei 18.00, pe Drumul Național Arad - Oradea, când o tânără de 19 ani, ce conducea o Dacia Logan și care circula din direcția Chișineu-Criș, înainte de intrarea în localitatea Andrei Șaguna, se pare că a forțat depășirea unor TIR-uri. Din păcate, șoferița nu a mai putut să revină pe banda sa de mers și a intrat în coliziune cu un Volkswagen, ce venea din sens opus. În urma impactului deosebit de violent două femei, care stăteau pe bancheta din spate în Logan, mai precis mama și sora șoferiței, au decedat. Cea dintâi (în vârstă de 42 de ani), a murit pe loc, în pofida eforturilor echipajului SMURD de a o resuscita, iar cea de a doua (o fată în vârstă de 18 ani), la Unitatea de Primire Urgențe Arad. Încă trei persoane au fost transportate de către Ambulanțe și SMURD la Spitalul Județean și, deși cu fracturi și leziuni, sunt în afara oricărui pericol. Poliția Rutieră Arad a deschis o anchetă în acest caz.
(Sursă: Reporterntv)
CITEȘTE: Șoseaua dezvăluie enigma nenorocirii de la Cucorăni, polițiștii aproape de dezlegarea misterului – FOTOGALERIE
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Câinele jandarm Pih a împlinit 13 ani, a participat la numeroase misiuni dar acum este la „pensie”
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Siguranța la locul de muncă: ITM cercetează situații cu botoșăneni accidentați sau morți la serviciu
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile