Tocmai astfel de situații se dorește a fi eliminate în județul Botoșani, iar echipajele medicale să ajungă într-un timp cât mai scurt la oamenii care au nevoie de ajutor și sună la 112. Timpul de răspuns pentru mediul rural este reglementat prin lege la 20 de minute, însă au fost cazuri în care s-a dublat din cauza distanței și a drumurilor în general proaste.
Despre această problematică s-a discutat astăzi în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ la o conferință de presă susținută de Doina Federovici, președintele Consiliului Județean alături de întreaga structură de conducere a Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) și a doi primari, de la Lunca și Ripiceni.
Acolo vor fi înființate două noi substații de ambulanță, pe lângă cele cinci deja existente. Fiecare va avea câte patru ambulanțieri și asistenți medicali și două ambulanțe. Astfel, timpul de răspuns pentru pacient se înjumătățește.
„Este un proiect demarat la finele lunii februarie la care am făcut echipă toți cei de la această masă și nu numai și care în perioada următoare va fi pus în practică”,
Doina Federovici, președinte CJ
Substația de ambulanță de la Lunca va deservi șapte unități administrativ teritoriale cu o populație de 22.000 de locuitori. Ripiceni va deservi 15.000 de botoșăneni din patru comune.
„Cele două substații vor deservi 15% din suprafața județului. Este foarte important acest aspect pentru ca dacă-l corelăm cu infrastructura la care lucrăm, zona de deservire a celor două noi substații de ambulanță se suprapune peste drumul strategic care este într-un avansat stadiu al procesului de modernizare și vom avea practic o îmbunătățire a timpilor de reacție care în final se traduce prin salvarea mai multor vieți”,
Doina Federovici, președinte CJ
Șefa Județului a mulțumit pentru sprijin la Ministerul Sănătății și la nivelul Guvernului – Departamentul pentru Situații de Urgență ministrului Marius Budăi dar și secretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Gheorghe Sorescu.
„Astăzi are loc un eveniment în care m-am implicat foarte mult împreună cu dna președinte, cu dnii primari și le mulțumesc pe această cale”, a spus și Eduard Gurău, manager SJA care mai apoi a făcut un scurt istoric al unității medicale pe care o conduce și care deservește o populație de peste 460.000 de locuitori.
Stația centrală este în municipiul Botoșani dar mai sunt substații la Dorohoi (3 ambulanțe), Darabani (2 ambulanțe), Săveni (2 ambulanțe), Flămânzi (1 ambulanță).
„Cel mai îndepărtat punct este la 65 de km de municipiul Botoșani, distanța fiind parcursă cu greutate din cauza lucrărilor la DJ 297 și DJ 282”,
Eduard Gurău, manager SJA
Alături de medicul Eduard Gurău au fost prezenți la conferință Mihai Murariu, director medical, Anca Todi, asistent șef, Radu Nechifor, director tehnic și Cristi Calimandruc, președintele Sindicatului „Ambulanța”.
De asemenea, Marcel Marcu, primarul comunei Lunca și Gabriel Talef, primarul de la Ripiceni care au pus la dispoziție infrastructura locală pentru ca aceste servicii să devină funcționale.
„Pentru acest proiect Primăria și Consiliul Local Lunca au demarat procedurile de acordare a spațiului și clădirile aferente și suntem bucuroși că fixând acest serviciu la nivelul comunei Lunca, beneficiarii care sunt cetățenii comunei și a celorlalte comune învecinate vor beneficia de servicii de urgență în cel mai scurt timp”,
Marcel Marcu, primar comuna Lunca
În această comună substația va fi înființată într-o clădire în care a funcționat în trecut o grădiniță.
„După cum ați auzit și dv. substația de la Ripiceni deservește comune precum Mihălășeni, Manoleasa și Dângeni, deci putem trage concluzii că totul nu s-a făcut politic în primul rând, s-a ținut cont de interesul pur și simplu al cetățenilor. La Ripiceni am pus la dispoziție și am dat HCL în interiorul dispensarului comunal, care este dispensar nou, sunt toate condițiile inclusiv apă și canalizare”,
Gabriel Talef, primarul comunei Ripiceni
În acest caz, timpul de reacție se diminuează de la o oră jumătate aproximativ, la doar 30 de minute necesare ca ambulanța să ajungă la Botoșani.
Noile substații vor fi funcționale în decurs de o lună. Există deja personal pregătit pentru aceste două unități și de asemenea și ambulanțele care vor fi realocate din parcul auto existent.
Mai multe informații pot fi regăsite în materialul video de mai jos:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024