Se spune că într-o unitate, cel care deschide ușa la primele ore ale dimineții și stingea lumina seara, este portarul. Lui i se alătură și celelalte persoane care fac parte din rândul personalului administrativ, cum ar fi femeia de serviciu sau șoferul.
Astfel de posturi obținute prin concurs pe perioadă nedeterminată pot fi păstrate până la ieșirea la pensie pentru că arareori sunt vizați de schimbări șoferii sau portarii.
Două concursuri, unul pentru îngrijitoare al doilea pentru șofer, vor fi organizate la Primăria municipiului Botoșani. Primul este programat a avea loc pe data de 6 octombrie 2016, de la ora 15:00 iar printre cerințe angajatorul impune o capacitate deplină de exercițiu și stare de sănătate corespunzătoare exercitării funcției. Dosarele se pot depune până la data de 28 septembrie, ora 16.30.
De asemenea, Primăria caută și un șofer. Concursul va avea loc pe 4 octombrie 2016, proba scrisă și pe data de 6, interviul. Dosarele de înscriere se depun la sediul Primăriei Botoşani din str. Piaţa Revoluţiei până la data de 26 septembrie.
Condiţii de participare la concurs :
- cetățenia română și domiciliul în România
- vechime în specialitatea conducător auto de minim 5 ani
- posesor permis de conducere categoria B.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024