Acțiunea de verificare a fost desfășurată de polițiștii de la imigrări, în colaborare cu oameni ai legii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Trei societăți comerciale din municipiul Botoșani au fost verificate de polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. 16 străini au fost legitimați.
La data de 7 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Ordine Publică au desfășurat, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.
Au fost verificate trei societăți comerciale, dintre care două au ca domeniu de activitate Restaurante, iar una Hoteluri și alte activități de cazare.
În acest context au fost legitimați 16 străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani. Dintre persoanele legitimate, nouă sunt din Bangladesh, cinci sunt din Nepal, iar două din Sri Lanka.
Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, iar în urma verificărilor nu au fost constatate încălcări ale legislației în domeniu.
Străinilor le-au fost reamintite prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României, dar și riscurile și consecințele la care se expun în cazul în care intenționează să părăsească ilegal teritoriul României.
În conformitate cu articolul 3 din actul normativ mai sus menționat, străinii au următoarele drepturi:
De asemenea, în conformitate cu articolul 4 din același act normativ, străinii au și obligații:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024