La una dintre unitățile de învățământ lucrările au fost deja începute.
Fondurile sunt asigurate prin Compania Națională de Investiții (CNI) din cadrul Ministerului Dezvoltării.
Sălile de sport se vor construi la Liceul de Arte Ștefan Luchian dar și la Școala Gimnazială Sfânta Maria.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Învățământul reprezintă o prioritate pentru mine, așa cum am mai spus. Pentru a avea condiții mai bune pentru copiii noștri, construim două noi săli de educație fizică în municipiul Botoșani iar la una dintre ele mă aflu acum. Este vorba despre Școala Generală nr. 16 sau Sfânta Maria unde construim o sală de educație fizică și avem termen de lucrări un an de zile”,
Primarul a făcut o vizită pe șantierul de la Școala nr. 16 în cursul zilei de astăzi.
În total la Botoșani se află în amplu proces de modernizare un număr de 15 unități de învățământ care nu au mai fost renovate de la construire.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile