Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru încă două unități de învățământ preuniversitar din județul Botoșani: Școala Gimnazială nr. 4 Storești, comuna Frumușica și Școala Gimnazială “Nicolae Călinescu” Coșula.
“Lucrările de reabilitare pentru cele două unități de învățământ sunt în valoare de 2.038.164 lei și sunt finanțate prin Proiectul de Reabilitare a Infrastructurii Școlare (PRIS). Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, prin compartimentul de specialitate, va monitoriza realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractuale. Primăriile au obligativitatea să asigure fondurile necesare întreținerii și funcționării unităților de învățământ reabilitate”, a declarat Mihaela HUNCĂ, inspector școlar general.
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024