Presa din Polonia a descris spectacolul trupei din Botoșani drept „o adevărată explozie de muzică, dans, bucurie și dragoste care a sedus publicul din Rzeszów”.
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, în sala de la Casa Tineretului, atât sâmbătă, 10 decembrie, cât și duminică, 11 decembrie, de la ora 18.00, la spectacolul „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi.
Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia și ilustrația muzicală sunt asigurate de Victoria Bucun.
Distribuția: Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Dana Bucătaru, Lidia Uja, Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Narcisa Vornicu, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Ella Nistor, Bogdan Muncaciu, Gina Pătraşcu Zamfirache, Ioan Creţescu, Cristina Gheorghe, Dragoş Radu, Lorena-Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Alexandra Vicol, Anastasia Șoptică, Volin Costin.
„Bocitoarele vesele” este o realizare artistică totală, dar mai ales unicat în România. Este singurul spectacol în care tradiţiile arhaice şi geto-dacii reuşesc să intre în lumea lui Shakespeare.
„Totul a pornit de la o idee din una din piesele lui Shakespeare. Eu am mai făcut încercări de a adapta texte din Shakespeare la legendele noastre, la folclorul nostru. Cunoscând trupa Teatrului „Mihai Eminescu“, mi-am dorit să aduc în prim-plan o echipă de fete care poate trece de la dramatic, de la tragic, aşa cum sunt bocitoarele, la o situaţie comică, plină de viaţă – de unde şi veselia din spectacol. Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni. Spectacolul este construit cu ecouri care vin de la daci, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor”, a declarat regizorul Alexandru Vasilachi, managerul Teatrului „Mihai Eminescu”.
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani a participat în data de 25 august 2022 cu spectacolul „Bocitoarele vesele” în regia lui Alexandru Vasilachi la Festivalul Internațional de Arte TRANS/MISSIONS – THREE SEAS INITIATIVE’22 care a avut loc la Rzeszow (Polonia) în perioada 19-28.08.2022. Presa din Polonia a descris spectacolul trupei din Botoșani drept „o adevărată explozie de muzică, dans, bucurie și dragoste care a sedus publicul din Rzeszów”.
Durata spectacolului: 120 minute (cu pauză)
Pret bilet - 30 lei; 15 lei – elevi, studenți, pensionari.
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024