Liderul social democraților din România își arată interesul pentru coagularea unor alianțe politice menite să aducă voturi suplimentare pentru PSD. Iar una dintre ”căsătoriile” cu termen ar putea fi cu ALDE. La Botoșani, chiar ieri, vineri, 5 februarie 2016, la fix patru luni până la locale, Dumitru Zmău a respins categoric ideea unei alianțe. Cu oricine.
Iată ce spun ziariștii de la Comisarul.ro. Partidul Social Democrat este interesat să parafeze un protocol cu ALDE, existând șanse ca acesta să fie semnat în perioada următoare, a declarat joi președintele social-democraților, Liviu Dragnea. "Am avut o discuție cu colegii de la ALDE săptămâna trecută. În acest sens am și adoptat în Comitetul Executiv o hotărâre. Urmează ca în aceste zile să ne vedem și tocmai în contextul funcționării acestei majorități parlamentare care funcționează de mai mulți ani — PSD-UNPR și ALDE. Cred că în perioada următoare sunt șanse să semnăm un protocol de colaborare cu ALDE", a afirmat Dragnea, după semnarea protocolului de colaborare PSD — UNPR.
Întrebat dacă protocolul PSD — ALDE va viza și alegerile parlamentare, Dragnea a subliniat că acesta se va axa pe alegerile locale.
"Atâta timp cât nu am avut o discuție finală în ceea ce privește semnarea unui protocol, nu mă pronunț. Mă interesează foarte mult să semnăm un protocol cu ALDE pentru alegerile locale", a spus președintele PSD.
El a menționat că în actuala legislatură PSD, UNPR și ALDE vor funcționa într-o colaborare parlamentară foarte bună până la sfârșitul acestui mandat.
Iată ce spune Dumitru Zmău:
Un preot din Botoșani donează mobilier pentru copiii care nu au unde să-și facă temele
Oana Sava
Mar 12, 2025
Scandal monstru în Centrul Vechi, șapte persoane au fost amendate
Oana Sava
Mar 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile