Revenit în fotbalul românesc în această iarnă, Dumitru Dragomir a avut nevoie de doar câteva etape pentru a găsi pe cineva în care să "tragă", iar meciul din etapa trecută, FC Voluntari - FC Botoşani 1-1, a reprezentat ocazia perfectă pentru ca fostul şef de la Ligă să iasă la atac, scriu reporterii de la GSP.ro
Preşedintele de onoare de la FC Voluntari contestă în termeni duri delegarea lui Sebastian Colţescu la meciul cu Botoşani, în care echipa antrenată de Ionel Ganea a cerut două lovituri de la 11 metri. Totul în condiţiile în care, spune "Corleone", Colţescu, originar din Craiova, nu ar fi avut cum să fie imparţial la un meci în care se înfruntau două echipe cu care CS U Craiova se luptă pentru evitarea retrogradării.
"În meciul cu Steaua, ei au avut un penalty neacordat şi de atunci presa s-a suit pe noi. Am spus şi noi că am avut două penalty-uri la ultimul meci. De ce mi l-a dat mie pe ăla de la Craiova (n, red - Sebastian Colţescu, arbitrul meciului Voluntari - Botoşani, e născut în Craiova), dacă eu mă lupt cu Craiova la retrogradare? Cum se poate să mi-l dea pe ăla de la Craiova? Păi, âla trăieşte în Craiova, îl mâncau dacă nu era împotriva noastră!", a protestat Dragomir, la Digi Sport.
Dragomir consideră că toate problemele pleacă de la CCA, nu de la FRF: "Suntem o echipă mică, nu putem lupta cu arbitrajul şi cu neputinţa. Sunt alte interese acolo. Nu cred că FRF este implicată în micimea asta, dar cred că se întâmplă ceva la CCA. Ăla de la Craiova a nenorocit fotbalul românesc. Să fie scoşi din arbitraj cei care nu acordă astfel de penalty-uri, să se dea un exemplu. Cei care greşesc nu sunt proşti, sunt hoţi. Cum domnule, o ia cu mâna în faţa lui şi nu vede? Hai, nu-l vede pe primul, dar nici pe al doilea nu-l vede? Din cauza acestui meci s-ar putea ca noi să retrogradăm. Cine răspunde pentru asta?", a adăugat fostul şef de la LPF.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024