Băiatul facea dialize de patru ani.
În Compartimentul de Transplant de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” a fost efectuat al patrulea transplant renal din acest an.
Tatăl, în vârstă de 42 de ani, a donat un rinichi fiului său de 17 ani. Băiatul făcea dializă de patru ani la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi, după ce a fost diagnosticat cu o afecţiune urologică care a dus la o complicaţie: nefropatie de reflux cu insuficienţă renală cronică în stadiu terminal.
Starea este foarte bună, copilul se recuperează după intervenţie, iar funcţia renală este deja în limite normale. Pentru acest copil, transplantul înseamnă o şansă de a scăpa de drumuri Botoşani - Iaşi făcute de trei ori pe săptămână pentru a face şedinţele de dializă şi implicit o revenire la o viaţă normală”,
a declarat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
Dializa copiilor în zona Moldovei se face doar la Spitalul de Copii din Iaşi.
Echipa chirurgicală a fost coordonată de chirurgul Corneliu Moroşanu, iar echipa de medici de nefrologie de prof. univ. dr. Adrian Covic.
Anul acesta au fost realizate patru transplanturi de rinichi: trei de la donator viu, de la părinte la copil, iar unul de la donator cadaveric, prelevarea fiind făcută în Bulgaria. Anul trecut, în 2021, au fost în total 30 de transplanturi renale realizate la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, scrie Ziarul de Iași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024