O familie din localitatea Prăjeni a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. S-a întâmplat seara trecută.
Deși erau acasă, proprietara și fiica ei nu și-au dat seama că arde acoperișul locuinței. Un vecin a observat flăcările și le-a anunțat să iasă din casă.
La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul casei și exista pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interior.
Nu au fost persoane rănite, însă acoperișul s-a deteriorat în totalitate. Suprafața afectată a fost estimată la aproximativ 400 de metri pătrați.
Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile