Un astfel de exemplu este oferit de
Căminul Indragro de la marginea orașului, unde în 12 apartamente sociale se adăpostesc suflete sărace. Printre ei și
Gabriela, o botoșăneancă care și-a obișnuit deja ochii cu lacrimi și a cărui soț este imobilizat la pat. Acum a fost tăiată și de la apă. Nu înțelege cum s-a ajuns aici, cum vecinii ei au fost lăsați să ajungă la datorii de 4.000 de lei. Cum salariații de la
Nova Apaserv care au luat decizia de debranșare nu au acționat la fel de drastic pentru a opri creșterea facturilor restante.
”Dacă tu stai cu c---l pe scaun și aștepți să de facă 40 de milioane datorie, eu cu ce sunt vinovată? Eu, o persoană care sunt la zi, eu trebuie să spăl, eu cu ce sunt vinovată? Că am soț pe care-l întorc cu pătura, asta e viața. Dar datoriile mi le plătesc, asta e trebuie să plătim, așa e pe pământ”, spune cu lacrimile șiroindu-i pe obraz
Gabriela P., o botoșăneancă care locuiește la
Căminul Indagro.
Unii chiriași nu și-au plătit niciodată facturile la apă
În căminul social jumătate dintre chiriașii Locativa nu și-au plătit apa niciodată. Alții doar parțial. Iar șansele ca datoriile să fie achitate, chiar și prin reeșalonare sunt inexistente.
”Sunt care nu au plătit niciodată apa. Ăia de la Nova Apaserv, de ce au venit abia acum? Nu sunt capabili să administreze aceste datorii? Și problema este că ei nu au din ce plăti, nu au un cont de unde să te duci să le iei banii. Nu au. Plus de asta, Locativa este cea care reînnoiește dosarele. Eu care am fost corectă, ce să fac?”, a mai spus
Gabriela P.
Într-adevăr, la etajul 1 al imobilului locuiește o tânără mamă a patru copii, părăsită de soț și cu datorii la apă pe care recunoaște că nu și le poate plăti. Abia reușește să dea de mâncare copiilor.
”Am 17 milioane datorii dar nu am de unde să dau, mă credeți? Mi-au luat și ajutorul social și am rămas doar cu alocația la copii. Chiar dacă fac reeșalonare degeaba fac că nu am de unde să plătesc câte 3 – 4 milioane cât mă pun ei în fiecare lună. Am patru copii, soț nu am, sunt în divorț”, spune
femeia.
Florin Țurcanu nu vrea să comenteze decizia celor de la Nova Apaserv
Decizia șefilor de la Nova Apaserv nu este însă comentată de
președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu care susține că le-a cerut acestora să se ocupe de aducerea pe linia de plutire a societății.
”Este decizia lor, se ocupă, nu mă puneți să o comentez că și așa mi-am făcut 1.000 de dușmani. Nu vreau să comentez, nu este decizia mea. Nu eu am decis, iar ei nu au nevoie de susținerea mea, au regulament intern și au posibilitatea să decidă cum cred de cuviință”, a declarat
Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean.
A fost debranșate de la rețeaua de apă 15 scări de bloc din Botoșani și tot atâtea din Dorohoi. În prima săptămână botoșănenii care locuiesc în respectivele zone beneficiază de doar trei ore de furnizare a apei dimineața, de la 7:00 la 10:00 însă de săptămâna viitoare debranșarea va fi totală.
(G.E.)
CITEȘTE:
Sute de botoșăneni și dorohoieni debranșați de la apă
[[galerie-foto]]