Radu Petrescu (35 de ani) a fost delegat pentru prima dată la un meci de fotbal, FC Botoşani - Juventus Bucureşti 0-0, după operaţia pe creier în urma căreia i-a fost scoasă o tumoră cât o mandarină. Arbitru FIFA, Petrescu nu primise nicio delegare de la începutul campionatului.
Petrescu s-a recuperat foarte bine după operaţia destul de grea la care a fost supus, scrie Pro Sport.
Ultimul meci la care fost delegat Radu Petrescu a fost Dundalk - Rosenborg (iulie 2017), din turul doi al Ligii Campionilor. După meciul din Irlanda, centralul a avut dureri în partea din spate a capului şi a plecat de urgenţă în străinătate pentru operaţie. În cele din urmă, acestuia i s-a descoperit o tumoră care i-a fost extirpată prin operaţie.
Din fericire, Petrescu s-a refăcut complet şi a putut oficia fără greşeală partida FC Botoşani - Juventus Bucureşti 0-0, prima din play-out-ul Ligii 1.
"Mi s-a făcut o tomografie la Bagdasar, la spital. Îl cunoşteam cât de cât pe medic. Când a apărut cu rezultatul analizelor mi-am dat seama după faţa lui că era nasol. M-a întrebat "Suntem bărbaţi?". "Da, nu vreau să ne ascundem". "OK, stai jos". Da, "Ai o tumoare pe creierul mic". Era într-o zi de vineri. Eu l-am întrebat ce presupune şi el a spus că trebuie operaţie. Dar n-a zis "Acum, mâine!". "Atunci, o să mai vin săptămâna viitoare", i-am spus eu. Doctorul a reacţionat imediat: "Cum adică să mai vii săptămâna viitoare? Eu te-aş ţine de acum! E o chestiune oarecum urgentă, nu permite întârziere!". I-am cerut un timp să mă gândesc. Mă luase ca din oală. Eu venisem la spital crezând că-mi recomandă un Nurofen şi-mi zicea că am o tumoare pe creier! Dacă nu aş fi fost atunci la control, acum nu mai eram aici", a precizat Radu Petrescu într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor.
Toată procedura l-a costat aproape 7.000 de euro, însă acum e gata să revină pe teren şi să arbitreze partide din Liga 1. A fost delegat deja la un meci din Liga 2, iar la finalul lunii martie UEFA l-a trimis să arbitreze la un turneu U19 în Italia.
"Intervenţia s-a desfăşurat prin chirurgie minim invazivă. Eu am reţinut doar că se face o tăietură de trei-patru centimetri prin care e introdus un robot care face nu ştiu ce. Eu nu cunosc procedura, dar v-am zis, tumoarea era de dimensiunea unei mandarine! Întors acasă, m-am apucat să măsor mandarine", a mai povestit centralul.
După primul RMN i s-a spus că nu prezintă risc de recidivă, astfel că acum nu are nici o restricţie: ”Am voie orice, nu mi s-a interzis nimic”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024