Daniel, un tânăr din Botoșani are ochii umezi şi în privirea lui se citeşte teama atunci când vorbeşte despre frăţiorii lui care, spune el, ar fi sacii de bătaie ai propriilor părinţi, potrivit Acces Direct.
Daniel care a plecat la București pentru a-și găsi un loc de muncă, susţine că teroarea pe care cei mici ar trăi-o acum, el a trăit-o întreaga viaţă lângă femeia care l-a adus pe lume. Abia de câteva zile, tânărul de 25 de ani poate să respire, însă nu uşurat, căci gândul lui este în continuare la fraţii lui. "Mama era odată să mă omoare. Şi sora mea mai mare lua bătaie. Mi-e frică de ea.", a declarat tânărul.
De cealaltă parte, mama lui Daniel îl îndeamnă pe tânăr să se întoarcă acasă şi neagă acuzaţiile pe care fiul său le face la adresa ei. "Daniel, vino acasă să vorbim. O palmă poate că i-am dat atunci când era mai mic. Niciodată nu am sărit cu cuţitul la el. Atunci când soţul meu i-a bani şi ia un bidon de bere, poate mai beau şi eu o cană, dar asta nu înseamnă că beau.", a declarat femeia pentru emisiunea de la Antena 1. Botosaneanul a mai povestit ca a ajuns la Spitalul Judetean Mavromati, dupa ce a fost batut cu un scaun.
”Acum câteva zile am fost să fac raze să vadă ce am. Mă durea capul. Nu am zis ca m-a bătut mama. Le-am zis ca m-am bătut cu cineva, In satul ăla nu îi interesează pe nimeni. Nu e prima oara când mi-a spart capul”, a declarat tanarul.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile